Marea iubire MAREA, pe simezele Bibliotecii județene

242
1 min citire
Marea iubire MAREA, pe simezele Bibliotecii județene - 857bdf528d4ad868c1d1801a6da01660.jpg
Ieri, la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman", a avut loc vernisajul expoziției "Poezia mării", la care au participat zeci de preșcolari, elevi și chiar liceeni. Cu același prilej au fost premiați cei mai buni participanți care au pictat marea în diferite ipostaze și în diverse culori. "Copiii au ieșit afară, au lucrat la malul mării, au pictat scoicile și pietrele, iar în atelier s-a dat o altă dimensiune interpretării artistice plastice. S-a mers pe metafore. Am avut și lucrări din țară, de la București, Turnu Severin, Ploiești, Călărași", a precizat coordonatorul proiectului, prof. Viorel Lungu, catedra de pictură a Școlii "Nicolae Tonitza".
Cei care trec pragul acestei instituții de cultură zilele acestea pot viziona în holul bibliotecii constănțene o expoziție specială, retrospectivă, care cuprinde 180 de lucrări ale unor foști elevi ai școlii "Nicolae Tonitza", toate având ca temă centrală marea. "Expoziția este împărțită pe mai multe categorii: partea lirică, de fuziune, de răsărit, de apus, de contemplare, apoi o parte de furtună, în care omul a intervenit cu acțiuni brutale și aici am scos în evidență latura ecologică, dar și grija omului față de om și partea de estetică, la care copiii s-au gândit cum putem noi înfrumuseța imaginea litoralului", a completat dascălul Viorel Lungu.
Evenimentul organizat ieri s-a desfășurat în cadrul Concursului național de arte și literatură "Poezia mării", organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanta, Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman", Școala cu clasele I-VIII "Nicolae Tonitza" și Casa Corpului Didactic. Toți câștigătorii au primit, din partea organizatorilor, diplome de merit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0364 secunde