Sâmbătă, la Casa de Cultură

Mărțișor Hondrilă își lansează cartea despre baschetul constănțean

331
1
Mărțișor Hondrilă își lansează cartea despre baschetul constănțean - martisor-1408641105.jpg

Articole recomandate

În alte vremuri, de 23 August, mergeam la defilare. Anul acesta, constănțenii - și chiar și turiștii aflați în vacanță pe litoral - sunt invitați la un eveniment cultural: o lansare de carte!

Așadar, sâmbătă, 23 august, de la ora 11.00, la sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, va fi lansată cartea "Baschetul constănțean, între istorie și legendă". Autorul lucrării este profesorul Mărțișor Hon-drilă, personaj arhicunoscut în lumea sportului și învățământului constănțean.

"Am strâns, de-a lungul a peste patru decenii de activitate în baschet, date, note, statistici, imagini, care ar fi fost păcat să se piardă. Cu sprijinul unor prieteni de nădejde, am reușit ca lucrarea mea să vadă lumina tiparului. Veți regăsi în paginile cărții informații despre primii pași ai baschetului constănțean, despre echipe, jucători, antrenori, arbitri, conducători, povești haioase, dar și unele întâmplări care ar fi putut avea un final tragic. Nu am pretenția de a considera această carte drept istoria baschetului constănțean, ci doar una prin care să transmitem tinerei generații pasiunea noastră, a foștilor jucători și antrenori, pentru acest minunat sport, care, astăzi, din păcate, nu se mai practică la nivel de performanță în Constanța", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Mărțișor Hondrilă.

v v v

Mărțișor Hondrilă s-a născut la 5 martie 1943, la Galați. Absolvent al ICF București, în 1967. A fost antrenor la SSE Constanța la baschet juniori, președinte al comisiei județene de baschet, lector la Facultatea de Educație Fizică din cadrul Universității "Ovidius".

În anul 1987, a fost distins cu titlul de Profesor Evidențiat, iar în anul 1998, la 12 decembrie, a fost distins cu titlul de Antrenor Emerit la baschet.

În anul 1993, a fost conducătorul delegației de nouă sportivi a României la Olimpiada Sportului Școlar din SUA, având și o intervenție la UNESCO. A fost timp de nouă ani antrenor la lotul național de juniori și doi ani la cel de seniori.

A deținut funcția de inspector școlar la ISJ Constanța timp de 12 ani și de inspector general în Ministerul Educației, în perioada 1995-1997.

v v v

Cartea "Baschetul constănțean, între istorie și legendă" inaugurează, totodată, "Colecția Sorin Mihalache", care va cuprinde mai multe lucrări dedicate sportului și învățământului din Dobrogea. "Piesa" numărul 2 va fi lansată luna viitoare, este dedicată atletismului și îl are drept autor pe profesorul Traian Petcu. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9505 secunde