Comisia multidisciplinară care a analizat în detaliu etapele operației fostului patriarh a ajuns, joi, la concluzia că patriarhul Teoctist a decedat după operație în urma unui stop cardio-respirator și nu a existat suspiciunea unei erori din partea celor doi medici care au efectuat intervenția.
O comisie medicală multidisciplinară, formată din 25 de membri, chirurgi și specialiști în terapie intensivă, a analizat în detaliu etapele operației patriarhului Teoctist, iar verdictul membrilor a fost că operația a fost făcută corect, timpii dar și manevrele efectuate au fost respectate din punct de vedere medical.
Potrivit concluziei membrilor comisiei, moartea patriarhului Teoctist a survenit, pe 30 iulie, din cauza unui stop cardio-respirator, după ce în dimineața aceleiași zile a fost operat endoscopic de adenom de prostată, la spitalul Fundeni.
Membrii comisiei multidisciplinare au primit, prin poștă, întreaga documentație referitoare la analizele și modul în care a fost făcută intervenția chirurgicală și nu au știut unul de celălalt, astfel că aprecierile lor nu au fost influențate.
Una dintre concluzii, menționată în toate răspunsurile venite de la membrii comisiei, este că profesorii Dan Tulbure și Ionel Sinescu au acționat corect, nefiind vorba de culpă. "Nu au existat greșeli din punct de vedere medical și s-au respectat toate procedurile", a fost concluzia specialiștilor.