Mesajul lui DAN PURIC după decesul actorului MIȘU FOTINO

183
Mesajul lui DAN PURIC după decesul actorului MIȘU FOTINO - 646x4045-1389687445.jpg

Articole recomandate

"Prin dispariția dintre noi a lui Mișu Fotino se mai întoarce, iremediabil, o foaie din frumusețea teatrului românesc. A asigurat, în timp și prin timpuri vitrege, cu un firesc inegalabil strălucirea și dăinuirea ei. Născut parcă pentru teatru, purta cu sine, cu o lejeritate de invidiat, istoria și farmecul lui", a declarat actorul Dan Puric. De asemenea, acesta a precizat că a avut "norocul" de a juca alături de Mihai Fotino.


"N-am să uit niciodată că, dincolo de talentul lui aparte, cu care mă surprindea șoptindu-mi parcă «Vezi, vremea n-a trecut peste mine!», m-a contaminat, fără să știe, cu tainica poveste a acestei lumi pe care o purta mereu cu un zâmbet șăgalnic și de aceea lui îi datorez o moștenire sublimă, frumusețea discretă a actorului român", a afirmat acesta.


Mihai (Mișu) Fotino, actor al Teatrului Național București (TNB), a murit la vârsta de 83 de ani, luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat directorul medical al unității sanitare, medicul Dana Safta.


Mișu Fotino a murit după o lungă și grea suferință, a declarat medicul Dana Safta. Mai multe informații privind orele la care trupul neînsuflețit al lui Mihai Fotino va fi depus la Biserica Mavrogheni, respectiv TNB vor fi oferite ulterior. Născut pe 14 septembrie 1930, în București, Mihai Fotino (cunoscut și ca Mișu Fotino), și-a construit o carieră bogată în teatru, dar și în cinematografie și în televiziune abordând mai ales genul comediei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 14 Ianuarie 2014
Stire din Cultură-Educație : "Amantul perfect" vine la "Iaki"
Sâmbătă, 11 Ianuarie 2014
Stire din Cultură-Educație : "Balul altețelor"  la Forte Life
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Ninge cu premiere la Cityplex Tomis Mall
Miercuri, 18 Decembrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Faceți cunoștință cu "Amantul perfect"
Pagina a fost generata in 0.3752 secunde