"Mica sirenă" vă invită în fascinanta lume marină

276

Articole recomandate

Duminică, 21 octombrie, de la ora 11.30, cei mici sunt așteptați la Teatrul pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare" la o nouă întâlnire cu "Mica sirenă", o adaptare după H.Ch. Andersen, în regia lui și scenariul lui Cristian Mitescu. Scenografia îi aparține Eugeniei Tărășescu-Jianu, coregrafia este semnată de Sergiu Ionuț Anghel, iar muzica poartă amprenta lui Alexandru Berehoi. Spectacolul este destinat copiilor cu vârsta între trei și 12 ani.

Reprezentanții instituției de cultură spun că fascinanta poveste a Micii Sirene, care prinde viață pe scena lor, ilustrează o lume marină mirifică. Personajele principale sunt, bineînțeles, Mica Sirenă, care își dorește din tot sufletul să trăiască în lumea pământeană, și prințul pe care ea îl salvează de la înec în timpul unei furtuni, când corabia lui este înghițită de valuri.

Alături de sirena inimoasă, îi regăsim pe regele mării, pe surioarele Micii Sirene, dar și pe țestoasa înțeleaptă, care o ajută să scape de meduzele buclucașe, cât și pe micul crab ce o sfătuiește întotdeauna de bine pe micuța sirenă.

În această lume mirifică, sirenuța o va înfrunta pe caracatița vrăjitoare, care îi răpește vocea minunată și care vrea și inima prințului pentru a trăi pe uscat. Din fericire, la final vraja se destramă, caracatița-vrăjitoare este învinsă, iar Mica Sirenă și Prințul se căsătoresc și astfel ambițioasa sirenă va trăi pe pământ la palat, alături de prințul ei.

Astfel, pe scena teatrului constănțean apar o mulțime de decoruri acvatice fascinante, lumini misterioase, toate realizate sub o regie extrem de elaborată și combinate cu măiestria actorilor, ce mânuiesc păpușile, care creează cadrul perfect pentru un spectacol deosebit de antrenant. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 17 Octombrie 2018
Stire din Cultură-Educație : Horațiu Mălăele este,  din nou, "orb"
Sâmbătă, 13 Octombrie 2018
Stire din Cultură-Educație : "Năpasta"  se joacă  în dialectul aromân
Pagina a fost generata in 0.3788 secunde