Miles Davis, pe coperta revistei Tomis

478
1 min citire
Ieri, la Pavilionul Expozițional din Mamaia a avut loc lansarea numărului pe luna iulie al revistei culturale "Tomis", dedicată, de această dată, jazzman-ului Miles Davis.
Evenimentul a fost deschis de Ioan Popișteanu, directorul editurii Ex Ponto și președintele de onoare al Târgului Estival Constanța 2009, care a apreciat evoluția revistei în peisajul cultural tomitan: "Revista e modernă și, de la număr la număr, a crescut ca valoare, drept pentru care e apreciată de critica de specialitate".
Pe coperta revistei tronează Miles Davis, jazzman-ul ale cărui contribuții muzicale trasează cele mai vaste transformări din istoria acestui limbaj muzical și din istoria modernă a genului, așa cum arată Lucia Teodorescu, cea care semnează articolul "Un vizionar cât 5?!", dedicat artistului.
Despre avangardă, pe fondul Anului Internațional "Eugen Ionescu", scrie Sergiu Miculescu, în timp ce Luana Luban prezintă o cronică asupra spectacolului "Pescărușul", montat de Ioan Cărmăzan la Teatrul de Stat. Raluca Șerban-Năclad semnează articolul "Povești din arhiva dobrogeană", Ștefania Mincu realizează o disecție a poeziei lui Cezar Ivănescu, în timp ce Cornelia Carapcea ne împărtășește impresiile despre sistemul american de învățământ.
În cadrul evenimentului era programată și lansarea cărții "Lich", semnată de artistul vizual Gili Mocanu, care a fost, însă, anulat, pentru că autorul cărții nu a putut fi prezent la eveniment.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0294 secunde