Minunile de la Gura Dobrogei și povestea Sfântului Efrem

10090
Minunile de la Gura Dobrogei  și povestea Sfântului Efrem - manastire2-1592573126.jpg

Articole de la același autor

Mănăstirea "Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou" de la Gura Dobrogei este situată într-un loc de vis, unde, spun constănțenii se întâmplă minuni. La respectivul lăcaș de cult, se află spre închinare icoana Maicii Domnului "Grabnic Ascultătoare", o copie adusă din Muntele Athos, Grecia și tot aici sunt cinstite și veșmintele și moaștele Sf. Efrem cel Nou.

La aproape 50 de kilometri de Constanța, după ce trecem de Mihail Kogălniceanu, spre Târgușor, la Gura Dobrogei se află un loc extraordinar, despre care cei care au ajuns în zonă spun că și-au vindecat rănile sufletului sau ale corpului. Acesta se află într-o pădure din comuna Târgușor, județul Constanța, pe un teren donat de un credincios, în anul 2011. Aici, maica stareță Evghenia Arău și părintele slujitor Ghenadie Mogoi a adus rânduiala monahală în acest loc, în scurt timp, ridicându-se paraclisul, patru chilii, trapeza și câteva dependințe.

De atunci, oamenii au aflat, din gură în gură, despre minunile ce sunt înfăptuite în acest loc. "De-a lungul timpului, au venit la noi persoane care s-au vindecat de cancer, dar și alte boli O alta suferea de scleroză în plăci, cu dureri puternice de cap și cum a primit ulei de la raclă, a început să se simtă mai bine", a declarat pentru "Cuget Liber", părintele Ghenadie Mogoi. El ne-a povestit că obștea de maici, împreună cu părintele slujitor au descoperit, în urmă cu câțiva ani, și izvorul cuviosului Dionisie, de altfel singurul lucru rămas de la el, în afară de manuscrisele sau scrierile lui.

Despre acesta, documentele atestă că Sf. Dionisie s-ar fi născut în secolul V, pe lângă cetatea Ester, iar mentorul lui devine Episcopul Petru al Tomisului. Dornic de învățătură, el a plecat în cetățile mari, precum Constantinopol, Ierusalim, Antiohia, Alexandria. Ulterior, a fost solicitat de către papa Ghelasie al Romei, pentru a traduce cele patru Sinoade mari Ecumenice, dar și alte traduceri. Mai târziu, el a mers ca profesor la vestita școală "Vivarium" din Calabria, unde a predat șapte materii, cea mai importantă fiind Dreptul bisericesc, motiv pentru care a fost considerat părintele dreptului canonic bisericesc universal. Sfântul a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008.

Al doilea ocrotitor al mănăstirii de la Gura Dobrogei, făcătorul de minuni, este Sf. Mucenic Cuvios Efrem cel Nou. El s-a născut în anul 1384, în cetatea Trikala, din centrul Greciei, într-o familie numeroasă de șapte copii, mama rămânând văduvă după ultimul copil.

Corpul sfântului Efrem, descoperit după 500 de ani

"Numele lui este Constantinos Morfis, iar la vârsta de 18 ani a fugit pe ascuns de acasă, deoarece toți tinerii erau amenințați de către Baiazid I că îi ia cu forța ca ieniceri în armata sa. A mers pe jos până la Mănăstirea «Buna Vestire», de lângă Muntele Amomon (al neprihăniților), unde este primit ca viețuitor. După ceva timp, părintele stareț a observat râvna tânărului, l-a tuns monahal, schimbându-i numele în Efrem, în cinstea Sfântului Efrem Șirul. Ulterior, primește diaconia și preoția, dar se retrage mai sus de mănăstire, într-o peșteră. Din păcate, în anul 1426, turcii distrug mănăstirea, o jefuiesc, trec prin tăișul sabiei preoții. Singurul în viață rămâne Sf. Efrem, fiind în peștera lui, care a fost singurul viețuitor care să țină candela rugăciunii aprinsă. Totuși, la un an mai târziu, el a fost prins, a fost chinuit, zi de zi, bătut, lipsit de mâncare, schingiuit și amenințat timp de opt luni. Turcii nemairăbdând curajul sfântului au hotărât să îl spânzure de un dud, iar în pântece i-a fost înfipt un lemn aprins", ne-a declarat preotul.

Acesta a precizat că, timp de 500 de ani nu s-a mai știut despre acest Cuvios și nici de mănăstire. După cinci secole, Maica Macaria Desipri a ajuns în localitatea Nea Makri ca ajutor pentru femeile rămase singure, dar și pentru văduve. Anunțată de ruinele unei mănăstiri, a urcat până acolo, unde a simțit chemarea Dumnezeiască pentru a reînființa Mănăstirea.

Ea s-a rugat să descopere măcar o inscripție sau o pisanie sau mormintele celor care trăiseră acolo cu ani în urmă. Așa s-a întâmplat ca pe data de 3 ianuarie 1955, să se descopere acolo, trupul întreg și neputrezit al unui Cuvios, asta după ce din văzduh se făcea auzită o voce care îi spunea să sape acolo, pentru că va descoperi ceea ce o interesează. Așadar, a subliniat părintele Mogoi, minunile nu au încetat niciodată, de multe ori s-a arătat măicuțelor, dar și credincioșilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 07 Decembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Cine a bântuit Peștera Casian?
Sâmbătă, 10 Septembrie 2011
Stire din Diverse : Peștera Liliecilor, de la Gura Dobrogei
Pagina a fost generata in 0.3651 secunde