Proiectul Codului Educației a intrat, vineri, în dezbatere publică, pe site-ul ministerului de resort, propunerile și sugestiile fiind așteptate, timp de 30 de zile, la adresa
[email protected], a anunțat Ministerul Educației.
Modificarea sistemului de admitere la liceu, micșorarea numărului de probe la bacalaureat și înființarea unui Colegiu al profesorilor, după modelul Colegiului Medicilor, sunt principalele noutăți pentru învățământul preuniversitar, propuse de Ministerul Educației după discuțiile cu sindicatele.
Potrivit propunerilor incluse în așa-numitul Cod al educației, schimbările la preuniversitar țin, în principal, de testările de la finalul ciclurilor de studii. Trecerea de la gimnaziu la liceu se va face tot pe baza repartizării computerizate și a programelor de consiliere profe-sională organizate de școli. La admiterea în liceu, se va ține cont de media generală obținută pe parcursul claselor V-VIII, care va avea o pondere de 50% din media finală, și de nota la un test structurat după model european, care va deține tot o pondere de 50% și care reprezintă, de fapt, noutatea adusă în locul tezelor unice. La acest test, care va fi susținut, în scris, în se-mestrul al doilea din clasa a VIII-a, vor fi verificate competențele cheie obținute de elev, prin întrebări din mai multe domenii. Testul va fi dat și la finalizarea ciclului primar, ca verificare înainte de gimnaziu, însă nota astfel obținută nu va conta ulterior la admitere.
În ceea ce privește bacalaureatul, acesta va avea două etape. Pe parcursul clasei a XII-a, vor fi evaluate, prin verificări orale, com-petențele de comunicare în limba română și, după caz, în limba maternă. Tot în timpul ultimului an de liceu, vor fi susținute două examene de verificare a cunoș-tințelor de folosire a computerului și de limbi moderne. Toate aceste evaluări din timpul anului școlar sunt eliminatorii.
La finalul clasei a XII-a, în cadrul bacalaureatului se vor susține trei, respectiv patru probe scrise, în cazul elevilor care au studiat în limba maternă. Disciplinele de examen vor fi limba română, o probă obligatorie corespunzătoare pro-filului, matematică sau istorie, și una la alegere, în funcție de profil. La această ultimă probă, elevii care au absolvit un profil real vor putea alege între chimie, fizică, biologie și informatică, iar cei de la profil uman, între economie, geografie, logică, psihologie și filosofie.
Practic, probele orale de la bacalaureatul de până acum au fost înlocuite cu evaluările din timpul anului școlar și, în plus, a fost eliminată ultima probă de bacalaureat, cea la discipline din altă arie curriculară decât cea absolvită, unde mai mult de jumătate din candidați alegeau proba la educație fizică.
Alte modificări prevăd ca învățământul obligatoriu să aibă 11 clase, incluzând grupa pregătitoare pentru școală, ministerul angajându-se să generalizeze învățământul de 13 clase. Elevii vor fi înscriși în clasa I dacă împlinesc vârsta de 6 ani în anul în care încep școala.
În ceea ce privește disciplina în școli, ministerul vrea să înființeze un Colegiu al profesorilor și o Cartă a autonomiei școlare. Potrivit participanților la discuțiile despre noua lege a învățământului, Colegiul profesorilor va fi responsabil de analizarea și sancționarea cazurilor de indisciplină și imoralitate printre cadrele didactice, similar Colegiului Medicilor în domeniul sanitar, iar Carta autonomiei ar urma să stabilească limitele în care s-ar propaga puterea instituțiilor de învățământ, mai exact regu-lamentele de ordine interioară, statutul elevului și metodologiile după care elevii și părinții vor fi implicați în luarea deciziilor ce privesc școala.
Ministrul Ecaterina Andronescu și-a manifestat dorința ca toate aceste modificări să se aplice încă din anul școlar 2009-2010, însă a precizat că acest lucru depinde de cum va proceda parlamentul pentru adoptarea Codului educației. În acest moment, Executivul nu a decis dacă acest Cod al educației va fi asumat de guvern sau va fi supus spre aprobare în parlament.