Musulmanii încep postul Ramazanului

247
Musulmanii încep postul Ramazanului - incepepostulramazanului-1403885790.jpg

Articole de la același autor

Comunitatea musulmană din România începe sâmbătă, 28 iunie, Postul din Luna Ramazan, considerat cel de-al treilea stâlp al credinței islamice. "Învățăturile islamice impun ca timp de 30 de zile, credincioșii să parcurgă un ciclu spiritual profund, distinct normelor cotidiene de pe parcursul anului, cele patru săptămâni fiind petrecute în post și rugăciuni, pentru primenirea corporală și mentală. Potrivit perceptelor religioase, postul și efectuarea celor cinci rugăciuni zilnice, de preferință în cadrul geamiilor, sunt urmate în perioada nocturnă de cina colectivă - «Iftar», pe care musulmanii înstăriți le împart cu prietenii, persoanele defavorizate material, rudele și cunoscuții. În aceeași perioadă, masă rituală de dinaintea zorilor - «Sahur», este luată în familie", au transmis reprezentanții Cultului Musulman din România.


Pentru a marca semnificația deosebită a acestei Luni Ramazan, slujbele din moschee, «mukabele», încep dimineața cu citirea Coranului cel Sfânt, urmate de predici speciale ale imamilor, la care participă femeile, iar seara se săvârșesc alte slujbe, «teraavih», specifice lunii, cu participarea bărbaților, cât și a femeilor din comunitate. Luna Ramazan înseamnă, pentru fiecare musulman și pentru comunități, în întregul lor, binecuvântare, înălțare spirituală și purificarea organismului. Pe toată perioada postului de Ramazan, geamiile și moscheile de pretutindeni sunt deschise în fiecare noapte.


Un moment important pentru credincioșii musulmani, în perioada Lunii Ramazan, este Noaptea de Kadîr (Kadîr Gecesi - Noaptea Atotputernică), celebrată anul acesta în noaptea de 23 spre 24 iulie. În această noapte se consideră că Allah Atotputenicul i-a revelat Cartea Sfântă, Coranul - Profetului Muhammed (Pbuh) prin intermediul Îngerului Gavril. Referindu-se la acest eveniment, șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf, le transmite tuturor musulmanilor din România tradiționala urare Ramazan Fericit.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6967 secunde