Petiția elevilor de la Școala "Mihai Viteazul":

"Ne vom lupta să refacem Parcul Tăbăcărie!"

557
1 min citire
În numele elevilor Școlii cu clase I-VIII "Mihai Viteazul", ieri a fost depusă o petiție la Primăria Constanța, în atenția primarului Radu Mazăre. Prin intermediul Asociației ecologice "Green Fingers", înființată în cadrul acestei școli, copiii au strâns semnături de la elevi, cadre didactice și părinți, având drept scop alocarea unui fond special pentru curățarea completă și reabilitarea Parcului și Lacului Tăbăcăriei, astfel încât ele să redevină ceea ce au fost cândva, o zonă de promenadă, recreere și reîntâlnire a omului cu natura.
"Le-am povestit elevilor mei cât de plăcută era în urmă cu mulți ani, până să se taie haotic copacii și să fie dată uitării, această oază de verdeață a Constanței", ne-a declarat prof. Carmen Badea, coordonator programe și proiecte educative. "Ne vom lupta să-l avem ca odinioară, chiar dacă din partea Primăriei nu va dori să ne ajute cineva. Vom ajunge și la Instituția Prefectului, la Garda de Mediu, la Apele Române, la oricine mai crede că merită atenție Parcul Tăbăcărie", a adăugat același cadru didactic, spunând că va merge cu copiii să planteze pomi și flori.
Inițiativa celor 20 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a face parte dintr-un proiect de voluntariat și educație ecologică mai amplu, intitulat Eco Champions, realizat de Asociația MaiMultVerde și Grupul CEZ, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și organizația neguvernamentală Mare Nostrum, care se desfășoară în perioada noiembrie 2010 - martie 2011, în 10 școli și licee din județul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.039 secunde