NEVERSEA 2021. Încep pregătirile pentru festivalul de anul următor

224
NEVERSEA 2021. Încep pregătirile pentru festivalul de anul următor - neversea-1599743608.jpg
Organizatorii festivalurilor Neversea şi Untold au anunţat că evenimentele vor fi organizate în 2021 şi că au început pregătirile. 


Reprezentanții celor mai importante evenimente din România, reuniți în Asociația Română a Organizatorilor de Concerte (AROC), au avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Guvernului României pentru a începe pregătirea planului de măsuri ce vor trebui luate în vederea reluării evenimentelor, în condiții de maximă siguranță, în anul 2021. În perioada următoare se vor organiza grupuri de lucru între cele două părți menționate mai sus, menite să găsească soluții pentru restartarea industriei de evenimente din țară. Industria de evenimente, nu doar în România dar și în întreaga lume, este printre industriile grav afectate, fiind printre singurele care au fost stopate în proporție de 100%, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.


În urma întâlnirilor realizate între reprezentanții celor mai mari festivaluri și evenimente din România și Guvernul României, reprezentanții acestuia au înțeles importanța acestei industrii, a tuturor beneficiilor pe care le aduc atât la nivel de economic cât și la nivel de brand de țară. Astfel că, după ce au fost prioritizate și susținute industrii precum HORECA, Turism, Media, Transportatori, IMM-uri din multiple domenii etc, industrii care au reprezentat o prioritate prin prisma impactului în economie, dar și prin prisma impactului social dat de numărul mare de angajați afectați de lipsa de activitate, Guvernul României și-a luat angajamentul de a crea o schemă de ajutor de stat și pentru marile evenimente și festivaluri, ținând cont și de faptul că majoritatea statelor membre UE au implementat măsuri de ajutorare a acestui segment cultural. 


Astfel, festivalurile UNTOLD și NEVERSEA își continuă pregătirile pentru edițiile din 2021, iar dialogul dintre Guvernul României și reprezentanții industriei de evenimente, precum și planul de lucru propus de autorități, dau și mai multă încredere în revenirea la normalitate a sectorului cultural și de diverstiment, în anul 2021.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5464 secunde