Noul volum "Pontica", dedicat reputatului istoric Alexandru Suceveanu

644
Noul volum
La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) a avut loc lansarea volumului "Pontica", ajuns la numărul 43, dedicat renumitului cercetător Alexandru Suceveanu, responsabil științific al șantierului arheologic Histria.
"A vorbi despre Alexandru Suceveanu nu este nici ușor și aparent nici greu. Nu e greu pentru că toată lumea îl cunoaște, pentru că este o figură emblematică a șantierului Histria, a arheologiei romane timpurii, aici, la Dunărea de Jos, dar nici nu este ușor pentru că are o activitate greu de sintetizat, a spus cercetătorul științific gr. I Mihai Irimia.
Livia Buzoianu, cercetătorul științific gr. I, a prezentat consistentul volum "Pontica", organizat pe capitolele Historica, Archaeologica, Epigraphica, Numismatica și Auxiliaria: "Historica abordează în special fapte care țin de istoria universală, problematica ce ține de consultarea izvoarelor literare, problema stăpânirii sau nu a Dobrogei în timpul lui Mircea cel Mare. Al doilea capitol se bazează în special pe descoperirile arheologice noi, cum ar fi descoperirile de la Tropaeum Traiani sau descoperirile de epocă romană de la Hârșova. Epigraphica este element de susținere a celorlalte capitole ale revistei, partea de Numismatică are un conținut bogat, pornind de la formele premonetare – acele vârfuri de săgeți de bronz – continuând cu monedele de argint bătute la Histria. Auxiliaria cuprinde acele materiale care vin în sprijinul fundamentării unor probleme de arheologie".
Cartea a fost co-finanțată de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), proiectul de finanțare "Pontica, o cale spre cunoaștere", fiind realizat de Mihaela Burlacu și Monica Voicu, din cadrul Consiliului Județean Constanța, în colaborare cu directorul MINAC, Gabriel Custurea.
"Cartea se înscrie în activitatea obișnuită a muzeului nostru, ca dovadă numărul 43, deci există o activitate îndelungată în acest sens. Totodată, dedicația adresată domnului profesor Alexandru Suceveanu este binemeritată pentru un om care și-a dedicat întreaga carieră științifică Dobrogei în primul rând și în al doilea rând Histriei", a declarat Gabriel Custurea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8226 secunde