De luni, 28 septembrie,

Nu se mai trec notele elevilor în catalog

577
Nu se mai trec notele elevilor în catalog - 0bdfd2a67deb53a40acbc39554d5a40c.jpg
În timp ce pe agențiile de presă ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, dă asigurări că profesorii își vor primi sporurile în perioada septembrie - decembrie 2009, ca urmare a unei corecturi făcute de către Ministerul Muncii, pe fluxul de comunicate al redacției primim din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ confirmarea faptului că în Colegiul Național desfășurat vineri, 25 septembrie, s-a hotărât participarea la acțiunile de protest declanșate de Alianța Bugetarilor.
În opinia lui Liviu Marian Pop, secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, această corectură nu rezolvă, însă, problemele din educație, sindicatele susținând că unica modalitate de a renunța la proteste este revenirea la forma inițială a legii salarizării, așa cum a fost aceasta negociată.
Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 12, la sediul din Constanța al FSLI, va avea loc întâlnirea tuturor liderilor sindicali din învățământ, cu ocazia Colegiului județean, urmând a fi luată în dezbatere strategia cu privire la mișcările de proteste.
Întrebat cum i se pare această "prăjiturică" aruncată profesorilor de ministrul Educației în prag de grevă generală, prof. Mihai Contanu, vicepreședinte filiala constănțeană a FSLI, s-a declarat sceptic, afirmând, totodată, că lumea învățământului este complet bulibășită. "Colegii mei sunt foarte indignați de faptul că sporuri precum gradația de merit, pentru care s-a muncit pe brânci, ajung să fie luate în calcul la… tăiere. Oficial, nu am primit nimic, nici o adresă cu privire la dispariția celor 11 sporuri, ci doar cu cele 10 zile se tot târcolesc să le aplice într-un fel sau altul", a mai afirmat prof. Contanu.
Cât privește ordinea de zi de ieri a Consiliului Național al FSLI, acesta a mai hotărât că până pe data de 6 noiembrie, se va desfășura un referendum în rândul membrilor de sindicat ai federației noastre, pentru a-și exprima opțiunea în vederea declanșării grevei generale pe termen nelimitat, începând cu data de 16 noiembrie. Acest demers va fi propus și federațiilor componente ale Alianței Bugetarilor.
De asemenea, începând cu data de luni, 28 septembrie, toate rezultatele evaluării elevilor nu vor fi trecute în documentele școlare, acestea urmând a fi consemnate în documentele proprii ale cadrelor didactice. Contactat telefonic în legătură cu această ultimă decizie, secretarul general al FSLI, Liviu Marian Pop, face un apel și prin intermediul "Cuget Liber" la toți părinții "să stea absolut liniștiți că nu vor fi afectați în nici un fel copiii. Ba mai rău ar fi fost dacă intram în grevă generală și ar fi avut de recuperat materii și s-ar fi aglomerat orarele".
Întrebat în ce măsură consideră această decizie eficientă, Pop a catalogat-o drept un oarecare "exces de zel": "Așa cum parlamentarii își permit să facă atâtea abuzuri, să lipsească de la serviciu sau să voteze haotic legi care afectează milioane de oameni, noi de ce nu ne-am permite un mic exces de zel!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7642 secunde