Colegiul Tehnic Energetic

O delegație de elevi și profesori se află în Germania

516
1 min citire
Patru elevi din clasele IX-XII și trei profesori ai Colegiului Tehnic Energetic Constanța participă zilele acestea, până pe 22 octom-brie, în Germania, la Baldham, la prima întâlnire din cadrul Proiec-tului Getting Along in Europe, cofinanțat de Comisia Europeană, pro-iect de tipul Comenius Multilateral.
În preambulul deplasării în Germania, la Colegiul Energetic au avut loc activități de promovare, implementare și diseminare a proiectului la care au participat 47 de elevi, nouă profesori și patru părinți.
Școala coordonatoare a proiec-tului este Staatliche Realschule Vaterstetten din Baldham, Germania, iar la acțiune participă instituții educaționale din Suedia - Karlfeldtgymnasiet (Avesta), din Portugalia - Escola Secundaria de Tomaz Pelayo (Santo Tirso), din Spania - Colegio Virgen de Mirasierra (Madrid), din Grecia - Geniko Lykeio Iraklias Serron (Iraklia) și din Italia - Istituto Tecnico Commerciale e per il Turismo Leonardo Sciascia (Erice).
Proiectul își propune conștientizarea diversității culturale în comunicare, pentru înțelegerea de către participanți a importantei cooperării în Uniunea Europeană. Temele propuse includ utilizarea tehnologiei moderne în comunicare, dezvoltarea conceptului de cetățean european, îmbunătățirea nivelului de comunicare în limba engleză, managementul conflictelor dintre adolescenți, eliminarea prejudecăților despre ceilalți, crearea unui portofoliu european al elevilor (CV European, blog personal, pregătirea pentru interviul de angajare etc.), cunoașterea altor culturi și spații prin contactul direct cu acestea, prin întâlnirile de proiect din fiecare țară. Produsele finale ale proiectului sunt blogul colegiului și Ghidul european de comunicare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0289 secunde