"O noapte furtunoasă" a "fulgerat" la Constanța

603
1 min citire
Luni seară, scena Casei de Cultură a Sindi-catelor Constanța a găzduit spectacolul "O noapte furtunoasă", în regia lui Gelu Colceag.
Piesa lui Caragiale, plină de umor, a încântat, timp de două ore, publicul constănțean, care i-a și solicitat, de altfel, directorului Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, prezentarea comediei "O noapte furtunoasă" la Constanța.
Universul caragialian, ilustrat cu multă finețe de regizorul Gelu Colceag și redat cu profesionalism de către actorii bucureșteni a făcut ca piesa să capete autenticitate, creând, pas cu pas, configurația sferei private din secolul al XIX-lea. Cu actualizări subtile din punct de vedere atitudinal, actorii au fost remarcabili, spre încântarea publicului. Maia Morgenstern nu s-a dezis de jocul genial caracteristic, egalată de Ioan Gyuri Pascu, un exponent de marcă al generației "Divertis" și un actor de comedie important al scenei românești. Răsturnările de situație din familia jupânului Dumitrache, de la încurcătura în care intră Rică Venturiano până la descoperirea eșarfei verzi pe perna adulterinei Veta au reînviat, din nou, personalitatea și umorul lui Caragiale, potențate de jocul actoricesc profesionist.
Din distribuție au făcut parte Maia Morgenstern, Raluca Petra, Mircea Rusu, Doru Ana, George Ivașcu, Ioan Gyuri Pascu și Ioana Calotă. Deși, inițial, în distribuție era anunțată Medeea Marinescu pentru interpretarea rolului Ziței, ea a fost înlocuită de actrița Raluca Petra, de la Teatrul Național București. Motivul pentru care Medeea Marinescu nu a putut veni la Constanța este faptul că actrița a participat la o premieră care a avut loc la Cairo.
Spectacolul s-a bucurat de un real succes, fiind aplaudat la scenă deschisă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0353 secunde