O orădeancă și-a adjudecat trofeul "Delfinul de aur"

349
În perioada 9-10 iulie, la Casa de Cultură din Năvodari a avut loc Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri "Delfinul de Aur", ajuns la cea de-a opta ediție.
Concursul a reunit 64 de interpreți români și străini din 20 de localități, Trofeul Festivalului fiind câștigat de Ana Maria Mihăieș, în vârstă de 11 ani, din Oradea. Alături de trofeu și diplomă, ea a fost recompensată și cu un premiu 1000 lei.
De asemenea, au mai fost premiate și participantele din Năvodari: Adina Vasile Adina și Cristina Mușat (premiul III), Loreta Cazacu, Ana Maria Cârnu și Denisa Ștefania Lucan (premii speciale pentru interpretare).
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Consiliul Local și Primăria Orașului Năvodari, Consiliul Județean Maramureș, Palatul Național al Copiilor București, Complexul SIND România Năvodari, Casa de Cultură "Pontus Euxinus" Năvodari, Asociația "Delfinul de Aur" Baia Mare și Palatul Copiilor Baia Mare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5032 secunde