O românca a stârnit controverse în Spania. Record istoric la examenul pentru medici

179
< 1 min citire
O românca a stârnit controverse în Spania. Record istoric la examenul pentru medici - rezi-spania-1772696410.webp
Elena Bianca Ciobanu Selaru a obținut în 2026 188 de puncte, cel mai mare scor înregistrat vreodată la examenul MIR, testul considerat cel mai dificil pentru medicii care vor să devină rezidenți în Spania.
Românca s-a mutat în Spania în 2000 și a început să studieze medicina la 34 de ani, la Universitatea Rovira i Virgili din Reus. După absolvire, a susținut examenul MIR, care conține aproximativ 200 de întrebări și stabilește accesul la programele de rezidențiat din spitale.
Performanța Elenei a stârnit reacții în mediul universitar. Unele foste colege au pus la îndoială rezultatul, invocând media sa de facultate de aproximativ 6,5, precum și presupuse incidente din timpul studiilor, acuzații pe care Elena le-a respins complet.
"Nu le vine să creadă că o femeie de 41 de ani poate obține astfel de rezultate. Sunt foarte bucuroasă, pentru că mi-a luat mulți ani să ajung aici. Dacă eu am reușit, și alții pot", a declarat Elena pentru publicația El Tiempo Justo. Ea a mai adăugat că este dispusă ca examenul să fie verificat: "Dacă cineva dorește să auditeze examenul meu, le stau la dispoziție," conform Știripesurse.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0828 secunde