Palatul Copiilor Constanța va găzdui, pe data de 28 septembrie, un eveniment în premieră pe plan local - "Noaptea cercetătorilor", manifestare finanțată de Uniunea Europeană, prin Programul Cadru 7. "Noaptea cercetătorilor" se va desfășura, începând cu ora 16, concomitent în București, Brașov și Sibiu, la nivel național; orașelor li se alătură alte 150 de localități din întreaga Europă, potrivit unui comunicat de presă.
Inițiativă a UE, începută în anul 2005 sub titulatura "Researches in Europe", acțiunea își propune să aducă mai aproape cercetătorii de publicul larg, care să-i cunoască nemijlocit. Astfel, evenimentele sunt adresate publicului larg, de la bătrâni la copii, pasionați de știință sau pur și simplu curioși; savanții îi vor invita în lumea laboratoarelor lor și îi vor face "oameni de știință pentru o noapte". În acest fel, oamenii obișnuiți vor avea acces în universul fascinant al cercetătorilor, care li se va revela într-un mod accesibil, oferindu-le posibilitatea de a descoperi partea distractivă a științei. O cursă printre stele, lecții despre cum să îți transformi bucătăria într-un laborator, o călătorie în interiorul creierului uman, experiența unei erupții vulcanice - toate aceste senzații pot fi trăite pe viu în "Noaptea cercetătorilor" europeni.
La Constanța, sunt programate întâlniri, experimente, prezentări multimedia și sesiuni interactive moderate de cercetători experimentați, pe diverse teme.