Obiceiuri și superstiții de Rusalii

593
1
Obiceiuri și superstiții de Rusalii - obiceiurisisuperstitii-1432917819.jpg

Articole de la același autor

Anul acesta, pe 31 mai, se celebrează Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh. Sărbătoarea, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime, este dedicată îndeosebi spiritelor morților.

Directorul Muzeului de Artă Populară, Maria Magiru, a declarat că Rusaliile au devenit sărbători de vară cu cele mai evidente practici dedicate spiritului morților. "Implicarea Rusaliilor în ritualul scurgerii anuale a timpului este sprijinită, printre altele, de natura lor mitologică. Poporul le considera niște zâne cu puteri extraordinare care zboară prin văzduh și coboară uneori pe pământ pentru a juca și a face rău oamenilor. Rusaliile erau considerate niște babe hidoase care călătoreau prin aer înarmate cu tot felul de unelte tăietoare," a subliniat Magiru.

Rusaliile 3 sau 9 la număr sunt cunoscute în popor sub diferite denumiri - Milostivele, Măiestrele, sau Rusaliile sunt sufletele fetelor moarte de tinere care dansează în cerc și care nu trebuie zărite. Remediul magic-ritual împotriva bolilor provocate de Rusalii erau Călușarii care le determinau să plece dintre cei vii, potrivit directorului Muzeului de Artă Populară.

Moșii de vară și pomenile date în sâmbăta și duminica Rusaliilor, practicele efectuate cu această ocazie în cimitire și legate de cultul morților ar înclina balanța spre ipoteza că Rusaliile reprezentau spiritele morților devenite rebele, când li se încheia permisiunea de a se plimba nestingherite în lumea de aici. Spiritele morților trebuiau împăcate cu pomeni abundente pentru a fi determinate să se întoarcă de bunăvoie la locurile lor. În mediul urban, ofrandele se împart mai ales săracilor și străinilor, dar nu este încurajat schimbul de pomeni între rude. Gospodinele pregătesc pentru această sărbătoare bucatele preferate de ruda pe care o comemorează. Se dau de pomană căni, iar toarta acestora se împodobește cu flori și cireșe. Cănile dăruite de pomană trebuie umplute cu vin, cu suc sau cu apă îndulcită cu miere.

Tradiția spune că începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor și până la Rusalii, cerul, raiul și iadul sunt deschise.

De asemenea, era obiceiul ca seara spre Duminica Rusaliilor să se ungă ferestrele cu usturoi și leuștean spre a feri gospodăriile de duhurile rele.

De sâmbăta Rusaliilor se obișnuiește ca tinerii să aducă ramuri de la doi arbori sacri - teiul și nucul, cu care se împodobeau ferestrele și ușile caselor, stâlpii prispelor, porților. Se considera ca acestea aveau puteri nebănuite împotriva forțelor malefice extrem de violente de Rusalii. 

Comentează știrea

Autentic
30 mai 2015
minunat articol

minunat.....minunat articol. multumim!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 29 Mai 2015
Stire din Cultură-Educație : Superstiții de Rusalii
Sâmbătă, 30 Mai 2015
Stire din Social : Casieriile RAJA, închise de Rusalii
Pagina a fost generata in 0.2956 secunde