Obiceiuri și tradiții de Sfântul Gheorghe

În fiecare an, la 23 aprilie, creștin ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe. Marele mucenic este unul dintre cei mai importanți sfinți în calendarul creștin-ortodox. Sfântul Gheorghe mai este întâlnit în tradiția populară ca Sângeorz, patronul naturii înverzite, al vegetației, al vitelor și al oilor.

Tradiția spune că dacă fetele mari priveau într-o găleată cu apă la miezul nopții, în ajunul zilei de Sângeorz, își puteau vedea ursitul. Mai mult, în unele zone ale țării, fetele împleteau cununi verzi și le presărau pe uliță. Apoi urmăreau ce feciori calcă pe ele. Dacă băieții pe care îi îndrăgeau nu călcau cununele, era semn ca fetele urmau să se mărite în acel an. Apoi coronițele erau păstrate peste an pentru vrăji de dragoste.

În alte zone, fetele mergeau în ziua de Sf. Gheorghe în pădure pentru a aduna mătrăguna, apoi atârnau plantele sub streașină pentru a avea pețitori bogați. În anumite zone se zice că cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe, va dormi tot anul.

Și ciobanii se aleg în ziua de Sângeorz, care urmează să ia în primire oile până la sărbătoarea de Sf. Dumitru. Gunoiul din adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor pentru a rodi. Se zice că, dacă în dimineața de Sf. Gheorghe e multă rouă, anul va fi îmbelșugat.

Și practica Focului Viu exista în Bucovina, Maramureș, Apuseni, Valea Mureșului, Turda. Focul era aprins de flăcăi, în gospodăriile din sat sau pe pășuni. În momentul în care fumul începea să se ridice, oamenii îl direcționau către animale pentru a le apăra de strigoi și a le feri de boli. Tinerii și copiii săreau peste foc pentru a fi feriți de rele și necazurile de peste an. Femeile căsătorite săvârșeau și ele practici magice pentru bunul mers în gospodărie. În dimineața zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da lapte mult și de bună calitate.

Sfântul Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. Așa, martorii suferințelor uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișând creștinismul. O dovadă a sfințeniei sale o reprezintă o minune săvârșită de Sf. Gheorghe în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Din cauză că marele mucenic a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe și a soției sale. Sfântul a rămas în conștiința populară românească ca fiind unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Și la Constanța avem Biserica cu hramul Sf. Gheorghe, lăcașul pictat de Tonitza, care sărbătorește hramul mâine.