Odiseea celor 400 de orfani armeni salvați de la moarte. Filantropul Armenag Manissalian, evocat de comunitatea sa

Luni, 26 Aprilie 2021, 00:01
1934
În vreme de pandemie, evenimentele care să ne emoționeze profund s-au redus din cauza restricțiilor care ne-au confiscat catharsisul. Totuși, sunt momente pe care umanitatea nu are dreptul să le treacă cu vederea, iar la un astfel de eveniment am participat sâmbătă, 24 aprilie, când sucursala Constanța a Uniunii Armenilor din România a comemorat 106 ani de la genocidul armean, dimpreună cu toate comunitățile armene din toată lumea.

„Pentru comunitatea armeană din Constanța dubla valență este dată și de comemorarea și cinstirea memoriei lui Armenag Manissalian. Farul nostru călăuzitor, armean implicat în viața comunității care l-a adoptat, devenind un ambasador al valorilor armenești”, afirma dr. Liviu Merdinian, președinte UAR-sucursala Constanța. Care a mai adăugat: „Acțiunile de binefacere pe care le-a întreprins acest reprezentant de seamă al comunității pornesc de la finanțarea unui spital, grija pe care a avut-o, împreună cu guvernul liberal de la acea vreme pentru cei 400 de orfani care au ajuns în Portul Constanța, a relației pe care a avut-o cu unitățile de învățământ (a finanțat inclusiv ridicarea Colegiului „Mircea cel Bătrân” – n.r.)”.



În memoria destoinicului armean stins din viață timpuriu, la vârsta de 59 de ani, artistul plastic George Zgură a realizat un tablou, care se alătură unui inestimabil Album al orfanilor, datat 1923, ce cuprinde fotografii și date ale celor care aveau să ajungă la Strunga. În semn de respect pentru tot ceea ce a făcut Armenag Manissalian, comunitatea armeană constănțeană a comandat o carte sculptată manual în piatră, pe care va fi înscrisă biografia lui și care va fi montată pe frontispiciul clădirii construite în locul vestitului Palat Manissalian.



Despre tragedia poporului armean de la 24 aprilie 1916, când intelectuali armeni din Istanbul au fost exterminați, după care au urmat deportări, a vorbit cu multă emoție prof. Madlene Simion Măgârdicean. „Fusese pusă la cale exterminarea armenilor, dar faptul că erau uniți în jurul bisericilor, credința lor, spiritul lor i-au apărat și nu am dispărut definitiv. Faptul că bunicii noștri s-au stabilit aici, iar noi ne-am născut crescând frumos, dar neuitând nicio clipă mica noastră patrie. Am iubit tot ce este în jurul nostru, am crescut respectându-i pe cei care ne-au primit, am învățat, ne-am făcut datoria crescând la rându-ne copii cu respectul pentru țara în care ne-am născut, dar și față de strămoșii care atât de mult s-au chinuit”.

Prof. Arșaluis Sarchisian Gurău a dat apoi citire unui poem răvășitor, intitulat „Umbrele trecutului” și inspirat de aducerile-aminte ale unei supraviețuitoare din convoiul copiilor.





Mii de armeni scăpați de la o tragedie neînchipuită

Unul dintre episoadele memorabile care definesc puternica personalitate a primului lider al Uniunii Armenilor din România, născut la Constantinopol, în anul 1875, se leagă de salvarea a 400 de copii armeni. Iată cum este descris acest episod din biografia lui Armenag Manissalian în revista „Ararat” nr. 18/1991, înființată tot de el în anul 1924, având scris pe frontispiciu: „sub patronajul domnului A. Manissalian, președintele Orfelinatului armean din România”.



„În anul 1914 începe prima conflagrație mondială. Armenag Manissalian vine în ajutorul conaționalilor săi. De-acum este preocupat de ajutorarea armenilor refugiați din Constantinopol. În portul Constanța apar primele vase cu refugiați armeni scăpați cu viață din masacrele otomane. Guvernul român, prin glasul primului ministru Brătianu, refuză să acorde azil primilor refugiați armeni. Armenag Manissalian își pune întreaga personalitate în joc, știind că se bucură de autoritate în cercurile conducătoare ale țării. Se prezintă la Brătianu, convingându-l că un refuz din partea lui ar însemna trimiterea la moarte a mii de armeni nevinovați. «…Răspunzi, dumneata, de soarta lor - domnule Manissalian?» fu întrebarea primului ministru român. «...Răspund, domnule Brătianu!” fu răspunsul dat fără șovăire. Așa au scăpat mii de armeni de la o tragedie neînchipuită. Asumându-și o mare răspundere, atât față de autoritățile române, cât și față de conaționalii săi, Armenag Manissalian își consacră viața numai actelor umanitare. Ca președinte al Uniunii Armenilor din România se ocupă de cazarea refugiaților. Sprijină materialmente înființarea unui spital cu 250 de paturi pe strada Armenească. Înființează la Strunga un orfelinat pentru 400 de copii armeni.



În 1927 țara este lovită de o criză economică acută. Firma Manissalian nu reușește să mai onoreze contractele de export. Asupra ei se abate o adevărată catastrofă financiară. Amărât și profund dezamăgit, nefiind ajutat de nimeni, în schimb lovit sub raport moral, Armenag Manissalian închide ochii la vârsta de 59 ani, nu înainte de a se spovedi celor apropiați: «Fă un bine, dar aruncă-l în spate. Nu aștepta de la nimeni recunoștință și mulțumire»...”.



Pagina a fost generata in 0.3027 secunde