Palmaresul Festivalul "Dan Moisescu" de la Topalu

288
Palmaresul Festivalul

Articole de la același autor

După un an de pauză, Festivalul-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc "Dan Moisescu" s-a reluat anul acesta, la Topalu, pentru trei zile de maraton al cântecului popular românesc. Din cei 25 de concurenți înscriși inițial, 21 de interpreți din diferite zone etnografice ale țării au rămas în concurs după preselecție. La finalul competiției, juriul, condus de Eugenia Florea, a hotărât acordarea a 11 premii speciale, alături de tradiționalele locuri I, II și III. Podiumul a fost ocupat de Ionela-Cristina Bugnar (Bistrița Năsăud) pe locul I, Ioana Bogdan (Sibiu), pe locul II, și Cristian Tomoni (Lugoj), pe locul III. În deschiderea festivalului a avut loc tradiționala paradă la care au participat ansambluri din Topalu, Cumpăna, Ghindărești, Negru-Vodă, dar și din localități din Bulgaria. Organizatorii evenimentului, Consiliul Județean Constanța, Centrul Cultural Județean Constanța "Teodor T. Burada" și Consiliul Local și Primăria Topalu au pregătit și o serie de surprize pentru spectatori, printre ele amintim recitalurile susținute de Valeria Arnăutu, Viorica Macovei, Cătălina Alexa, Marius Ciprian Pop, Marcel Pârău, Florin Grigore și Ilie Caraș, cu participare Orchestrei de Muzică Populară "Ovidius" București, dirijor Nicu Spătaru. Prezentatorii evenimentului au fost Gabriela Bădilă și Dan Voicu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Septembrie 2014
Stire din Sport : Festival de parașutism, la Costinești
Pagina a fost generata in 0.4118 secunde