Un grup de șase inimoși, reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala județeană Constanța, au scos la lumină, parcela de onoare dedicată militarilor români de la Sofia, care era “înghițită” de trecerea timpului și de uitare.
În urmă cu un an, mai exact la 20 octombrie 2023, aceștia au participat la o slujbă de pomenire a militarilor români morți în lagărele din Bulgaria, în perioada 1916-1920. Evenimentul s-a desfășurat la parcela de onoare a militarilor români situată în Cimitirul Ortodox din Sofia, slujba fiind oficiată de IPS Teodosie și de un sobor de preoți.
“Cu această ocazie am constatat că o parte din elementele parcelei de onoare necesitau a fi reabilitate, fiind afectate de trecerea timpului și uitarea de care a avut parte acest obiectiv. Am promis atunci reprezentantului ambasadei României din Bulgaria, Dan Mazilu și preotului Neluțu Oprea, parohul Bisericii ortodoxe române „Sfânta Treime” din Sofia, că, în primăvara anului 2024, vom reveni pentru a remedia situația acestui monument al eroilor români”, au transmis reprezentanții constănțeni ai Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria”.
Astfel că, în perioada 27-29 mai 2024, o echipă a asocieției, formată din Cristi Crăciun, Vică Oprinteschi, Daniel Axente, Aurel Buciu, Ghirișan Ilie și Suciu Vasile, entuziaști cu vârste cuprinse între 42 și 83 de ani, a acționat eficient pentru realizarea obiectivului propus.
“În cele trei zile s-a reușit îndepărtarea microvegetației parazitare de pe monumentul central (exclusiv vulturul), placa de pe criptă și cele 5 însemne de căpătâi, precum și refacerea înscrisurilor de pe acestea; repararea gardului exterior prin înlocuirea zalelor lipsă și revopsirea acestuia; repararea și revopsirea porții de intrare în parcelă; toaletarea vegetației de pe întreaga suprafață a necropolei, colectarea deșeurilor și a resturilor vegetale. Această acțiune a fost posibilă cu ajutorul unor sponsori care au dorit să-și păstreze anonimatul. De asemenea, personalul Ambasadei României de la Sofia a fost alături de noi pe timpul desfășurării întregii acțiuni”, se arată în comunicat.
Grupul va reveni la parcela de onoare a militarilor români din Sofia, pentru a participa la ceremonialul organizat pentru comemorarea Zilei Eroilor, la 13 iunie 2024.