Patriarhul Daniel: Crăciunul este sărbătoarea darurilor spirituale și materiale

132
Patriarhul Daniel: Crăciunul este sărbătoarea darurilor spirituale și materiale - ajun100-1577278220.jpg

Articole recomandate

Crăciunul este sărbătoarea darurilor spirituale și materiale, a afirmat, miercuri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, la sărbătoarea Nașterii Domnului.


"Noi vedem că aceste daruri pe care le aduc Magii Pruncului Iisus au trezit în conștiința Bisericii datoria noastră de a-i oferi daruri lui Dumnezeu. Și le oferim lui Dumnezeu, dar prin semenii noștri pe care-i ajutăm. De aceea, Crăciunul sau Nașterea Domnului este sărbătoarea darurilor spirituale și materiale. Magii sau Craii sau Regii de la Răsărit i-au oferit daruri și noi suntem chemați, cei care purtăm numele lui Hristos, adică suntem creștini, să-i oferim daruri", a spus Patriarhul Daniel, potrivit Agerpres.


Înaltul ierarh a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu părintele Qais, Episcop de Erzurum, delegatul Patriarhiei Antiohiei în țara noastră și cu Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.


"Și Sfinții Părinți ne spun care sunt darurile permanente, cele mai plăcute pe care le dorește și de care se bucură Dumnezeu atunci când noi le oferim: aurul credinței adevărate și al faptelor bune, tămâia rugăciunii neîncetate - cu cât ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, cu atât sufletul nostru se ridică spre ceruri ca tămâia. 'Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta', se spune în Psalmi. Și smirna înseamnă viața creștină trăită în sfințenie, prin răstignirea patimilor egoiste, prin înlocuirea gândurilor rele, a cuvintelor rele și a faptelor rele cu gânduri curate, cu vorbe sau cuvinte frumoase și cu fapte ale iubirii milostive. Deci smirna aceasta înseamnă omorârea păcatului și învierea și creșterea virtuților în viața noastră. Să transformăm energia din patimi în energie binefăcătoare a virtuților și anume să renunțăm la comportamentul egoist ca să cultivăm iubirea smerită și milostivă", a arătat Patriarhul.


El a îndemnat la oferirea darurilor milosteniei celor aflați în nevoie și suferință.


"De aceea, smirna faptelor bune s-a văzut în aceste zile mai ales prin ajutorarea bătrânilor, săracilor, vizitarea bolnavilor. Acestea sunt darurile duhovnicești permanente pe care noi le oferim Pruncului Iisus și semenilor noștri", a adăugat PF Daniel.


La finalul predicii, Patriarhul i-a felicitat pe toți cei care poartă numele de Cristian sau Cristina.


Creștinii ortodocși, catolici și protestanți sărbătoresc la 25 decembrie Nașterea Domnului.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 21 Decembrie 2019
Stire din Cultură-Educație : Ce filme puteți viziona în acest weekend
Pagina a fost generata in 0.9204 secunde