Concesionările monumentelor istorice se vor realiza prin licitație sau prin negociere directă, iar oferta concesionarilor va include, pe lângă datele tehnice legate de investiție, și cerințele caietului de sarcini, și tarifele care vor fi practicate ulterior concesionării.
Guvernul a aprobat, recent, normele metodologice pentru concesionarea monumentelor istorice aflate în domeniul public sau privat al statului, inclusiv a celor aflate în administrarea regiilor autonome, companiilor naționale sau a altor societăți comerciale cu capital de stat.
Directorul Direcției de Cultură a județului Constanța, Virgil Lungu, ne-a declarat că măsura este binevenită, deoarece statul nu a avut niciodată fonduri suficiente pentru reabilitarea patrimoniului. "Este vorba despre imobilele de patrimoniu, iar concesionarea este singura modalitate ca un număr cât mai mare de clădiri declarate monumente istorice să fie restaurate. Acest lucru se întâmplă în toată Europa și cu siguranță, odată cu apariția normelor, vor apare numeroși investitori", a specificat Virgil Lungu.
Noua strategie a Ministerului Culturii și Cultelor arată că o salvare pentru patrimoniul național ar mai fi și încheierea unor parteneriate publice - private, atragerea ONG-urilor în lupta pentru salvarea edificiilor. În acest sens, există soluții pentru monumentele aflate în situație de risc, iar experiența europeană o dovedește. Prin noile demersuri ale MCC se trage un semnal de alarmă cu privire la starea degradantă a patrimoniului arheologic național și asupra faptului că sacul peticit al ministerului nu mai poate face față nevoilor din teritoriu.