Librăria Sophia a găzduit, marți seară, un dublu eveniment: lansarea vo-lumului de proză "Psi-honautica", semnat de Paul Doru Mugur, dar și lansarea revistei culturale "Tomis" pe luna septembrie, dedicată chitaristului Jimi Hendrix.
Alături de autor s-au aflat redactorii revistei "Tomis", dar și criticii Mona Momescu, Mircea Țuglea și Angelo Mitchievici, care au decodat mesajele "Psihonauticii".
Mircea Țuglea a atras atenția asupra textelor cu un început bun, dar care au un final mai puțin reușit, "de parcă autorul n-ar stăpâni modul de închegare a poveștii. Sunt texte care te conving pe trei sferturi".
Mona Momescu a apreciat unitatea tematică a vo-lumului, stilul alert și umorul care presară poveștile, în timp ce Angelo Mitchievici a accentuat capacitatea autorului de a face analogii: "Îmi plac prozatorii care pot face conexiuni, sărind de la un nivel la altul cu foarte multă ușurință. Mugur scrie o proză cu o identitate aparte, iar povestirile lui se citesc cu mare plăcere".
Paul Doru Mugur s-a născut în Constanța, în 1969, iar acum profesează ca medic în New York. A debutat cu volumul "Scutul lui Perseu" (editura Publistar, București), în 1999, iar în 2006 a lansat volumul de poezii "Ceva ușor", (editura Brumar, Timișoara). Colaborează, din 1997, cu Romanian New York Magazine, iar în 2000 a fondat revista culturală electronică "Respiro", care poate fi consultată accesând http://www.respiro.org/