Poliția - implicată în combaterea absenteismului școlar

978

Articole de la același autor

Mai popular cunoscut chiulul în instituțiile de învățământ din România nu mai este demult un fenomen întâmplător, ci mai repede un flagel. Și, ca dovadă, nici n-a început bine anul școlar că deja mass media a semnalat prezența mult prea numeroasă a liceenilor prin barurile și internet-caffe-urile din proximitatea unităților.
Plecând de la aceste sesizări, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în colaborare cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului derulează, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, acțiuni la nivel național de prevenire și combatere a absenteismului școlar.
La nivel local, conform declarației comisarului Iulian Mândruță, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a organizat echipe mixte, formate din efective de po-liție, directori de unități de învă-țământ, reprezentanți mass-media care vor desfășura acțiuni pe raza județului nostru, în vederea depistării elevilor care absentează de la cursuri și frecventează localurile (internet-caffe, baruri, restaurante) din apropierea unităților de învățământ, pentru prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor și dispunerea măsurilor legale față de persoanele care servesc băuturi alcoolice minorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7375 secunde