Premieră mondială: "Micul Prinț" de Saint-Exupéry, transpus în balet clasic

124
Premieră mondială:

Articole de la același autor

Romanul "Micul Prinț" al scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry a fost transpus în Franța, în premieră mondială, într-un spectacol de balet clasic, potrivit Agerpres. "Le Petit Prince Balet" a fost prezentat joi și vineri seara la Grand Théâtre d'Albi (sud-vestul Franței), ultimul avatar al povestirii filosofice scrise și ilustrate de aviatorul și scriitorul francez, o lucrare umanistă tradusă în peste 250 de limbi și vândută în 150 de milioane de exemplare în întreaga lume. 24 de balerini ai companiei ruso-franceze 'Le Palais d'Hiver St Pétersbourg Ballet' a recreat pe scena lumea magică a băiețelului venit de pe minuscula sa planetă și care a descoperit Pământul cu toată ingenuitatea sa. Muzica, de asemenea, clasică se bazeaza pe lucrările compozitorilor iubiți și, uneori, interpretați de Saint-Exupery, Johann Sebastian Bach și Jules Massenet. În două acte de aproximativ 50 de minute, solistul italian Nicola Lazzaro în vârstă de 25 de ani și colegii săi de la școlile clasice de balet rusă și franceză au etalat întreaga gamă a virtuozității în acest domeniu, cu o 'întoarcere' spre modernitate, în coregrafia francezului François Mauduit, în vârstă de 31 de ani, din fosta școală de balet creată de Maurice Béjart.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7232 secunde