Premieră pentru Muzeul de Istorie constănțean. "Urmează Edificiul Roman cu Mozaic și Cetatea Carsium din Hârșova"

881
3 min citire
Așteptarea a luat sfârșit, pentru că, începând cu 20 martie 2025, Constanța turistică are un nou obiectiv istoric în atenția vizitatorilor săi. Deschiderea oficială pentru public a Mormântului pictat Hypogeu de la Tomis, situat pe strada Zorile din Constanța, monument unicat în România, a prilejuit reprezentanților Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) dezvăluirea altor proiecte din agenda instituției pe acest an.
După aproape patru decenii de la descoperirea sa, pe 25 februarie 1988, în timpul unor lucrări edilitare efectuate de răposatul arheolog Constantin Chera în apropierea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, Mormântul pictat Hypogeu se revelează în toată splendoarea sa ochilor vizitatorilor.
Povestea acestei inaugurări excepționale a început în 2016, prin scrierea proiectului de restaurare cu fonduri europene, în valoare de 6,4 milioane lei, după care în 2022 au început lucrările, pentru ca în 2024 să se finalizeze.
„Sunt foarte puține ansambluri de acest fel”
Directorul interimar al MINAC, Delia Cornea, consideră că deschiderea acestui obiectiv este un câștig pentru întreaga muzeografie națională. „Sincer, nu-mi aduc aminte să fi trăit, ca specialist al muzeului, vreun moment de deschidere a unui nou punct muzeal. Așa încât este și pentru noi o premieră, o mare bucurie și-mi doresc din tot sufletul să continuăm acest an cu cele două noi evenimente: redeschiderea Edificiului Roman cu Mozaic, «Pompeiul Tomitan», așa cum a fost denumit, și intrarea în circuitul turistic a Cetății Carsium de la Hârșova", a declarat Delia Cornea.
Prezent la evenimentul deschiderii oficiale, Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, i-a felicitat pe cercetătorii constănțeni pentru toată implicarea lor. „Atât pentru mine, cât și pentru toți constănțenii, este o zi importantă astăzi, pentru că se deschide un monument istoric, unic în Dobrogea și în țară. Este deschis atât constănțenilor, cât și tuturor turiștilor. Trebuie să ne dedicăm culturii, avem obligația să susținem toate obiectivele culturale propuse și să le ducem la îndeplinire pentru că trebuie să lăsăm lucruri trainice, frumoase, în urma noastră", a precizat președintele CJC.
Din partea aceleiași instituții, Elena Georgescu, director general la Direcția generală de proiecte, a declarat că lucrările sunt finalizate și la Edificiul Roman cu Mozaic și la Cetatea Carsium. „Urmează pașii administrativi pentru recepțiile finale. În două luni vor fi predate muzeului și redate circuitului turistic. La Carsium va urma reactualizarea cadastrului, iar apoi se va da o hotărâre de consiliu, prin care va fi predat muzeului. La Edificiul Roman nu mai este cazul, va fi doar recepția finală", a explicat Elena Georgescu.
Prezent la eveniment, Viorel-Emanuel Petac, preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor (CNMC) din cadrul Ministerului Culturii, s-a arătat încântat de faptul că MINAC și-a găsit un sediu nou în proximitatea Pieței Ovidiu. „Este foarte important că s-a găsit o locație foarte apropiată de Piața Ovidiu, astfel încât Muzeul de Istorie Națională și Arheologie să rămână legat de spațiul turistic al zonei și mai ales de conștiința publică, de care este legat acel perimetru.
Cât privește momentul de astăzi, este unul absolut simbolic. Într-un proces de relocare și de restrângere, iată că există și o extindere teritorial-administrativă, într-o locație foarte avantajoasă geografic; sunt convins că va avea mare impact. Expoziția și ansamblul în sine, descoperit de circa 40 de ani, după cum se știe, este foarte important că s-au pus în valoare, printr-un proiect bine manageriat și pus la dispoziția publicului. Sunt foarte puține ansambluri de acest fel în spațiul imperiului roman”, a declarat președintele CNMC.
Timp de o lună, publicul va putea intra gratuit să viziteze expoziția cu tematică funerară din sala de protecție a mormântului, dar nu va vedea mormântul propriu-zis, aflat într-o cameră specială, unde indicii de temperatură și de umiditate sunt atent controlați. În schimb, va putea viziona în timp real imagini din interiorul mormântului, cu frescele excelent conservate. De asemenea, va putea admira obiectele descoperite în acest mormânt, dar și în altele, precum o rară amuletă din cărbune, veche de mai bine de 1500 de ani, două brățări din sârmă de bronz răsucită, dar și un pandantiv din argint menit să ofere protecție celui trecut în lumea de dincolo.
Programul de vizitare va fi de miercuri până duminică, între orele 9.00-17.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2263 secunde