Premii noi pentru elevii Liceului Economic „Virgil Madgearu”

Articole de la același autor
Elevii Liceului Economic „Virgil Madgearu” din Constanța au participat, luna aceasta, alături de tineri din alte judeţe, la simpozionul „Ziua Mondială a Calității”, de la Timişoara, de unde s-au întors cu premiul III. Potrivit coordonatorului proiectului, prof. ec. Camelia-Isabela Marcu, titlul lucrării a fost „Efectele crizei asupra calităţii serviciilor în turism”. Evenimentul a fost organizat cu scopul de a celebra Ziua Mondială a Calității. „Evenimentul este o ocazie de a focaliza atenția persoanelor, echipelor, organizațiilor non-profit, agenților economici și factorilor de decizie, asupra aspectelor esențiale care vizează îmbunătățirea calității vieții, serviciilor și produselor. Într-o economie globală, în care succesul depinde în mod obligatoriu de calitate, inovare şi dezvoltare durabilă, Ziua Calităţii este o oportunitate de a sublinia încă o dată importanţa acestor deziderate pentru fiecare organizaţie. Simpozionul s-a adresat elevilor de liceu și gimnaziu, studenților de la ciclurile licență și master, doctoranzilor, cercetătorilor, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar și specialiștilor din mediul economic cu preocupări în tematica evenimentului”, a precizat cadrul didactic.
Top articole din Cultură-Educație
Articole pe aceeași temă
Marţi, 27 Iulie 2021
Luni, 04 Octombrie 2021
Sâmbătă, 25 Septembrie 2021
Marţi, 08 Iunie 2021