"Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial"

128
1 min citire
La împlinirea a o sută de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, 1916 - 2016, Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I" - Filiala Constanța, organizează o serie de evenimente cu tema "Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial".
Proiectul se va desfășura în două etape. În prima parte vor fi evocați preoți militari din cuprinsul județului Constanța, iar în cea de a doua vor fi evocați cei din județul Tulcea și Bulgaria.
Prima comemorare va avea loc duminică, 24 ianuarie, ora 11, la parohia Basarabi I. Aici, protosinghel Maxim Vlad, Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I" - Filiala Constanța, și Ionuț Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului vor evoca viața preotului căpitan Anastase Popescu.
În prima parte a proiectului vor mai fi comemorați: pr. cpt. Alexandru Moroianu, la parohia Mihail Kogălniceanu I (pe 31 ianuarie), pr. cpt. Bănică Roșescu, la parohia Tuzla I (pe 7 februarie), pr. cpt. Ioan Roșculeț, la parohia "Sfântul Gheorghe" din Constanța (pe 14 februarie), pr. cpt Ioan Georgescu, la parohia Oltina (pe 21 februarie), pr. cpt. Constantin Sădeanu, la parohia "Adormirea Maicii Domnuilui II" din Constanța (pe 28 februarie) și pr. cpt. Nicolae Coadă, la parohia Hârșova I (pe 6 martie).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0387 secunde