Prin ce au fost nevoiți să treacă constănțenii în anii ’70

Duritatea regimului comunist a dus la multe lipsuri și neajunsuri în viața românilor. La Constanța, în ciuda stricteții regimului, oamenii au reușit să mai păcălească din când în când sistemul, obținând cu ajutorul unei "pile", ba o portocală, ba o pereche de sandale.
În cadrul unui interviu cu istoricul constănțean Valentin Ciorbea, ce împlinește anul acesta 40 de ani de activitate profesorală la Constanța, am aflat mai multe secrete despre ceea ce se petrecea în orașul nostru între anii 1970 - 1990.

- Care este primul lucru care vă amintește de Constanța atunci când spun anul 1970?
- Îmi amintesc cu nostalgie de cei 22 de ani ai mei, doar ce terminasem facultatea, și am fost repartizat ca profesor la Constanța. Era sfârșitul lui august, vremea însorită și încă foarte călduroasă, iar turiștii încă veneau la mare.
Primul meu contact cu acest oraș a fost gara, deoarece se circula foarte mult cu trenul la acea vreme. O chestiune foarte interesantă, care încă a rămas foarte bine întipărită în tradițiile constănțene, erau oamenii care stăteau la colțuri de străzi, atârnând pe deget niște chei, și care întrebau "nu dorești o cameră?".

- Să înțelegem că era un oraș cu specific turistic?
- Toate orașele au un specific, iar specificul Constanței a fost și este cu siguranță turismul. La vremea aceea era totuși un oraș destul de animat, plin de viață, un oraș care pe timp de vară se dezvolta considerabil și știa să își pună în valoare caracteristica de turism.
Mamaia era una dintre cele mai frumoase și mai căutate stațiuni, unde veneau foarte mulți străini, francezi, suedezi, turiști din țările cu regim comunist, Ungaria, Cehoslovacia, veneau zeci de grupuri de turiști.

- Dar românii noștri nu aveau posibilitatea să viziteze marea?
- Foarte complicat acest lucru. Dacă aveai rude sau cunoștințe la care să stai, nu era nicio problemă, dar să stai în vacanță la un hotel nu prea era posibil. Locurile la hoteluri erau centralizate, iar pentru a face rost de bilete să vii împreună cu familia era aproape imposibil. Noi am avut un litoral foarte bine dezvoltat, dar mai mult pentru turiștii străini decât pentru cei români. Aveam provizii consistente la mare, îmi amintesc și acum că pe vremea aceea existau așa zisele "shop-uri". Erau magazine cu produse din străinătate, cu țigări, băutură, parfumuri și produse cu artizanat românesc. Însă, românii nu aveau voie să cumpere din acele magazine nimic, deoarece prețurile erau în valută, și potrivit regimului, nu aveai voie să deții valută decât în situații speciale, dacă erai navigator, etc.
Lucrurile pentru constănțenii de aici funcționau pe bază de "pile", dacă aveai o cunoștință, puteai face rost mai ușor de anumite obiecte sau alimente.

- În ce direcție se îndreptau cultura și educația la acea vreme?
- Despre cultură pot spune cu drag că era în continuă dezvoltare. Spectacolele împânzeau orașul, teatrele și festivalurile erau numeroase, iar la Constanța se țineau foarte des, în special vara. Festivalurile se țineau la Teatrul de Vară în special, unde veneau numeroși actori consacrați ai momentului.
Prin anii ’80, ne băteam pe un bilet la film, la cinematograful Republica. La televizor aveam program două ore, din care 80 la sută era cu Ceaușescu, iar când era câte un film nou la cinema, vă imaginați cât de tare ne doream să ajungem acolo.
Din prisma învățământului, încă am rămas la ferma convingere că era făcut la cel mai serios mod posibil. Spiritul competitiv domnea la acea vreme, admiterile liceale se făceau foarte serios, nu intrau decât copii foarte buni, iar în învățământul superior de asemenea.
Vestimentația tinerilor constănțeni era decentă și dominată de blugi. Se purtau foarte multe piese vestimentare din blug; geci, sacouri, pantaloni, etc.
- Am prezentat părțile bune, dar care erau cu adevărat problemele din acea perioadă?
- Aș începe aici cu poliția. În zilele noastre îți este frică să mergi singur pe stradă, iar noaptea îți este frică să stai și în casă. Ei bine, atunci nu exista problema asta, era plin de poliție care ajuta la bunul demers al liniștii publice, în schimb, tot poliția te trăgea la răspundere pentru cum te îmbraci, cum vorbești, etc., ceea ce era un lucru supărător uneori.
Un alt exemplu ar fi portul constănțean. Din punct de vedere urbanistic orașul era în extindere; lucrau la port cam 40.000 de oameni, forța de muncă era de o absorbție incredibilă. Îmi amintesc că aveam prin anii ’74-’75, la Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân" un număr foarte mare de locuri pentru tineri, aproape 4.000 de studenți învățau acolo, deoarece inclusiv flota noastră era în continuă dezvoltare: prin construcții proprii de nave și achiziții externe de nave. Dar și aici, oamenii munceau aproape degeaba, ceea ce constituia o problemă serioasă.
Au urmat apoi crizele de alimente. Erau diferite crize, de ulei, de carne, de fructe și așa mai departe. Stăteam la cozi infernale, așezându-ne cu o zi înainte de deschiderea magazinului, pentru a prinde o sticlă de ulei.
De asemenea, aveam căldura limitată, era groaznic de frig în apartamente, se numea perioada "Hai nevastă să ne îmbrăcăm și să plecăm în… pat să dormim". Pe lângă asta, seara se întrerupea lumina pentru două, trei ore. Eu ca profesor trebuia să îmi pregătesc cursurile pentru a doua zi și foloseam improvizații de lanterne, lămpi, lumânări, etc. Aceste acumulări de lipsuri și neajunsuri explică explozia care a avut loc la revoluție. Lumea efectiv n-a mai suportat!