Printre amintiri și dezamăgiri, la 105 ani de la nașterea maestrului Oleg Danovski. „Tatăl meu v-a dat, eu v-am luat!”

L-am invitat pe unicul său fiu, Oleg Danovski jr., să rememoreze, cu prilejul omagierii celor 105 ani de la nașterea tatălui său, fragmente de viață. De la începutul dialogului nostru, ne-a spus franc că nu acceptă nici un fel de ipocrizie, pentru că la asta sunt campioni românii, ci dorește să clarifice câteva aspecte. Ce-i drept, din cele două ore de discuții, spațiul tipografic ne-a permis să consemnăm doar o parte. Cealaltă parte este cunoscută publicului, pentru că odiseea interdicției care a recurs din drepturile de autor asupra lucrărilor montate și lăsate posterității de maestrul Oleg Danovski și-a pus amprenta asupra actualului repertoriu al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”… Titulatură care și aceasta se află pe rolul instanțelor, întrucât Oleg Danovski Jr. a solicitat retragerea. „Vorbim despre memoria tatălui meu, care a plecat de unde a plecat și iată unde s-a ajuns. Necunoscătorii văd în acordarea numelui pe clădire un soi de recunoaștere. Eu nu o văd așa. În primul rând, ca să te cheme așa trebuie să meriți!”.

Totuși, în memoria colectivă, Oleg Danovski va rămâne drept fondatorul și directorul primului teatru de balet din România, instituție care, în 1990, prin hotărârea ministrului culturii, Andrei Pleșu, își câștiga în sfârșit autonomia, sub numele Teatrul de Balet „Oleg Danovski". Timp de șase ani, maestrul s-a bucurat să-și vadă visul împlinit. Din nefericire, la opt ani de la moartea maestrului, și în profund dezacord cu eforturile sale și aspirația ca baletul să beneficieze de o instituție de sine-stătătoare, Teatrul de Balet a fost desființat, fiind comasat cu Opera. Din 2010, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski" a intrat în administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

„În 2019, cu prilejul evenimentului «Oameni de poveste», organizat de Anton Traian Antoniadis, a fost elogiat tata și m-am oferit să-i omagiez personalitatea”, povestește Danovski Jr. „Spre final, le-am spus celor prezenți că asemuiesc ceea ce s-a întâmplat în Constanța cu o carte. Primul lucru, când începi să citești, dai la o parte prima copertă, după care citești… citești și dai și cea de-a doua copertă. Noi suntem la un milimetru de a închide coperta a doua, toată lumea să fie mulțumită, iar eu să-mi regăsesc un soi de liniște… Să dăm jos numele de pe clădire. La ora actuală, acțiunea este depusă în București. Mă judec cu Ministerul Culturii și în solidar cu teatrul constănțean”, a reamintit același interlocutor.

Întâlnirea dintre Maria Tănase și Oleg Danovski

Întrebat cum l-ar descrie pe tatăl său, Danovski Jr. nu a ezitat să ne mărturisească faptul că era de o corectitudine bolnavă. „E greu de înțeles în zilele noastre. «Să nu se zică și să nu se spună», astfel aș putea rezuma relația mea cu el. De obicei părinții își ajută copiii. La noi a fost invers”, adăugând că inițial nu și-a dorit să urmeze o carieră în balet. „Dar așa a fost să fie… pe partea asta de pian, cu toate că din clasa a VIII-a mă pregăteam puternic pentru matematică și fizică. Eu am început târziu baletul, în liceu. După care taică-miu, la un moment dat, mi-a pus o carte în brațe «Munca actorului cu sine însuși», de Konstantin Sergheevici Stanislavski, care mi-a deschis capul”.

Își mai amintește că, la un moment dat, prin 1937, Maria Tănase i-a propus lui Oleg Danovski să se asocieze într-un eveniment ce urma să fie oferit peste ocean, în Statele Unite, cu un balet foarte interesant – „Păianjenul”, de mare noutate și spectaculos, ce se petrecea pe verticală. „De pe-atunci tata era considerat o personalitate în domeniu, pentru că, pe lângă coregrafie, dansa. Îmi povestea că avea un Alfa Romeo decapotabil și era îmbrăcat de toate firmele care voiau să-și facă reclamă. Niciodată nu a avut noțiunea banului. Contabila familiei era mama, cea care ținea frâiele. Mai ales când mergeam în turnee în Germania și erau atâtea tentații. Dar eu încă de pe la 12 ani mi-am dorit să fiu independent și să am propriii mei bani”, povestește juniorul azi în vârstă de 66 de ani.

Cât despre plăcuta „povară” a unui nume celebru, același unic fiu mărturisește că întotdeauna a fost o provocare. „Nu a fost deloc ușor! Dar vizavi de oraș nu pot să spun decât… Tatăl meu v-a dat, eu v-am luat! Pentru că atunci când nu înțelegi ceea ce primești, înseamnă că nu meriți. În procesul pe care l-am intentat sunt două lucruri: o dată numele de notorietate publică și doi – utilizarea necuvenită a numelui, care este un brand. Chiar dacă-l am în fața casei pe Jean Constantin, care este brandul orașului Constanța, consider de datoria mea să apăr numele tatălui meu să nu fie batjocorit”, a mai declarat Oleg Danovski Jr.