Cu tot respectul pentru cariera didactică și de doctor în filozofie a inspectorului general Aliss Andreescu, întâlnirea de ieri cu directorii de unități școlare din județul Constanța a semănat mai repede cu un cenaclu literar. Și asta în timp ce la Ministerul Educației dascălii se revoltă și fac greve, pentru că în învățământ se întâmplă lucruri foarte grave.
După deschiderea ședinței cu intonarea imnurilor Uniunii Europene și "Deșteaptă-te, române", mesajul adresat de inspectorul școlar general Aliss Andreescu a fost foarte bine ancorat mai repede în literatură decât în realitatea învățământului. Declarând că și-a dorit să-și privească în ochi colegii, a dat citire unui legământ asumat la instalarea sa pe 9 septembrie în fotoliul de "general". De asemenea, a mai ținut să precizeze că "dintr-o rezervă de sorginte academică nu am ieșit în presă să mă plâng".
Chiar nu ne-am dorit să fim cârcotași, dar majoritatea ziariștilor n-au mai rezistat discursurilor celor 20 de invitați din prezidiul ședinței cu directorii. Reprezentanți din partea autorităților locale cu care interacționează de-a lungul unui an școlar atât ISJ, cât și unitățile de învățământ. Vorba directorului Gheorghe Gavrilă, singurul care în finalul întâlnirii a avut ceva concret de spus: "Nu consider că aceste autorități trebuie să ne tragă pe noi la răspundere, ci mai repede trebuie să se ocupe de buna desfășurare a orelor de curs și de siguranța elevilor".
Ovidiu Tănase, șeful Direcției învățământ din cadrul RAEDPP, le-a adus la cunoștință directorilor că dacă ar închide robinetele la căldură măcar în week-enduri s-ar realiza o economie de 5 miliarde lei: "Gândiți-vă că anual plătim 24 de miliarde lei către ENEL și alte 24 către RAJA, iar agentul termic pentru cele șase luni ajunge să coste 120 miliarde lei. Deci cam 20 miliarde lei pe lună, iar dacă ați închide robineții în week-enduri am economisi 5 miliarde lei pe lună!".
Ioana Purcărea, președintele Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar, a adus la cunoștința celor prezenți dramele asumării Legii educației de către Guvernul Boc: "Dacă această lege va fi asumată în forma actuală, vor dispărea 3.000 de norme prin trecerea de la 16 la 18 norme pe săptămână, iar prin trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, între anii 2011-2013 vor mai dispărea alte 2.200 de norme. Totodată, am aflat pe surse, așa cum folosește presa o expresie, că se vor modifica și planurile cadru".
Foarte adevărat și trist în același timp. N-am înțeles, însă, rostul declarației de afecțiune pe care șeful sindicaliștilor din învățământul constănțean a făcut-o inspectorului general: "Vă doresc foarte multă sănătate și vă felicit pentru curajul de a fi preluat frâiele acestei instituții într-o perioadă atât de grea pentru educația din România".
Anul școlar constănțean 2009-2010, în cifre seci
Din raportul anual de activitate prezentat de fostul inspector general prof. Elena Buhaiev am reținut faptul că pe fondul scăderii populației școlare, de la 112.640 elevi (în anul școlar 2008-2009) la 112.122 elevi, în anul școlar 2009-2010 a crescut rata abandonului la 0,90 la sută (de la 0,73% în anul anterior).
Promovabilitatea la bacalaureat s-a apropiat de realitate la Constanța, conform aprecierilor ministrului Daniel Funeriu, și anume 80,74% în prima sesiune, comparativ cu 99% în anul anterior. Din totalul de 7.758 de candidați înscriși, 7.543 s-au prezentat, patru au fost eliminați, 1.449 respinși și 6.090 au fost declarați reușiți. Opt unități școlare au înregistrat promovabilitate 100%: Colegiul Național "Mihai Eminescu", Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Grup Școlar "George Emil Palade", Liceul Teoretic "Anghel Saligny" Cernavodă, Liceul Teoretic "George Călinescu", Liceul Teoretic "Lucian Blaga", Liceul Teoretic "Traian" și Liceul Teoretic Murfatlar.
Din totalul de 9.874,5 posturi existente în urmă cu un an, 9.658 au fost finanțate de consiliul local (învățământ de masă) și consiliul județean (învățământ special), iar 247,50 posturi au avut finanțare de la MECTS (unități conexe, cluburi, palate inclusiv CCD și ISJ).
A fost, în schimb, un an plin în olimpiade naționale găzduite cu succes la Constanța. Și bogat în medalii și premii obținute cu ocazia participării elevilor de elită la diverse olimpiade naționale și internaționale, ceea ce le dorim și în acest an școlar.