Profesorii vor măsuri de protecție împotriva violenței în școli. România are cei mai violenți elevi

2768
15
Profesorii vor măsuri de protecție împotriva violenței în școli.  România are cei mai violenți elevi - fotofondprofesoriiviolenta1-1512401304.jpg

Articole de la același autor

Aproape că nu trece săptămână în care să nu aflăm de cazuri de violență în școli. Fie că este vorba de dispute între elevi, fie între elevi și profesori, toate acestea nu fac decât să intimideze cadrele didactice și așa puține și supuse unui stres prea mare.


Reprezentanții sindicatelor din învățământ cer măsuri de protecție pentru cadrele didactice, întocmai cum au polițiștii și magistrații, în cazul în care sunt agresați fizic sau verbal. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține că a depus, la Parlament, încă din anul 2015, un proiect de act normativ, preluat de un grup de parlamentari, prin care a cerut acest lucru și, din păcate, proiectul zace și acum în sertarele Parlamentului. 


"Această inițiativă a venit ca urmare a numeroaselor cazuri de violență în școli, iar până acum autoritățile nu au reușit să rezolve această problemă. FSLI este împotriva actelor de violență, abuz sau vandalism care au loc în orice spațiu public, cu atât mai mult în unitățile de învățământ. Statistici ale Ministerului Educației, din anul 2015, arată că în fiecare zi sunt raportate 70 de cazuri de violență în școli, victime fiind atât elevi, cât și cadre didactice", explică Simion Hancescu, președintele FSLI.


Potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Educației, la nivelul anului 2015, peste 19.000 de cazuri de violență au fost înregistrate în școli. Cifrele sunt însă și mai mari, întrucât multe dintre cazuri nu sunt raportate la nivelul inspectoratelor școlare. 


"Imaginile difuzate, în care un cadru didactic din Teleorman este umilit, batjocorit și agresat de către elevii săi, ne revoltă. Anul trecut, un cadru didactic din județul Botoșani a fost lovit cu violență de un părinte chiar în fața colectivului de elevi, fiind transportat la spital. De aceea, FSLI face un apel la toți factorii de decizie să dezbată inițiativa legislativă prin care FSLI a solicitat măsuri de protecție a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției", mai spune liderul de sindicat.


Elevii români, cei mai violenți din Europa


Și Alianța pentru Educație de Calitate (ApEC), formată din Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar, Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Sindicatelor "Alma Mater", dezaprobă comportamentul violent manifestat de elevi față de cadrul didactic, în cazul de la Școala Gimnazială din comunca Poroschia, județul Teleorman. 
"Ceea ce s-a întâmplat în această școală este inacceptabil. Acest eveniment regretabil evidențiază una dintre problemele fundamentale ale sistemului de învățământ românesc, și anume aceea că mijloacele teoretice de combatere a violenței nu se regăsesc în practicile cotidiene de la nivelul unităților de învățământ preuniversitar", se arată în comunicatul transmis de ApEC.
Alianța propune ca, la nivelul fiecărei școli, să activeze o comisie permanentă dedicată prevenirii și eliminării violenței, în condițiile în care, în prezent, această comisie funcționează superficial sau deloc. ApEC solicită Ministerului Educației Naționale să monitorizeze funcționarea comisiei privind prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și a discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității.


"Violența, sub orice formă – verbală, psihică sau fizică, nu ar trebui să se manifeste nici în spațiul școlii și nici în societate. Ca parteneri în educație, indiferent cine sunt agresorii sau persoanele agresate, milităm pentru o educație sănătoasă și un comportament civic responsabil. Au trecut trei ani de la raportul UNICEF care a dezvăluit statistici alarmante: România are cei mai violenți elevi cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani din toate statele lumii civilizate, însă măsurile necesare reglării acestei situații rareori s-au concretizat. Considerăm că, de multe ori, aceste comportamente nocive sunt desprinse din familie, fie chiar din sala de clasă, ceea ce relevă existența unei probleme sistemice", sunt de părere reprezentanții ApEC.


Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
X
5 decembrie 2017
Fsli

Culegi ce semeni.

Pi si pidi
5 decembrie 2017
Bravo parinti !

Corect !

Răspuns la: Fsli
Adăugat de : X, 5 decembrie 2017
Culegi ce semeni.
Dan
5 decembrie 2017
MITA

Dar impotriva mitei data de parinti, nu vreti masuri ?

boc
5 decembrie 2017
mita

exista si infractiunea de dare de mita!!!toate tutele vor sa adune un ban ,doar-doar loaza lor va fi mai bine priviita de tovarasa!!?mancati rahat pe peste tot la adapostul anonimatului dar la o adica sariti cu banu fara sa obiectati!!! vrajali!!! vine mos niculaie si cu mos craciun! sa te tii colecte!!!

Răspuns la: MITA
Adăugat de : Dan, 5 decembrie 2017
Dar impotriva mitei data de parinti, nu vreti masuri ?
DODO
5 decembrie 2017
hai sa punem piciorul in prag

profii nu vor putea sa faca fata singuri atita timp cit sint ingraditi de ,, drepturile,, elevilor de aceea trebuie implicate si alte institutii -psihologi servicii din primarii obligativitatea implicarii familiei sau chiar politia care sa faca preventie si daca tot nu se rezolva reveniti la ceea ce a functionat : la morala crestina

Perboni
5 decembrie 2017
Beavis &Butthead

Doamnelor si domnilor profesori se spune ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.Acesti elevi "retardati si violenti" sunt creatia dumneavoastra, mai bine spus a sistemului educational romanesc actual pe care-l sustineti si nu vreti sa-l reformati. Da doamnelor si domnilor profesori, sunteti vinovati 100%.Ce a facut acest Beavis pe nume Marius Nistor ptr dumneavoastra si ptr sistemul educational?Dumneavoastra l-ati pus in fruntea sindicatului sa rezolve niste treburi , iar el sta si mananca cacao cu polonicul alaturi de politicieni pe la televiziunile de mahala ,pe un salariu de nabab ( 181.700 RON- venit pe 2015) platit din buzunarele voastre. Ce a facut acest Butthead din fruntea Min.Educatiei,indiferent din ce partid a facut parte el?In afara de jaf si hotie ce altceva au realizat cei care s-au perindat pe la sefia acestui minister?Cine i-a pus in fruntea ministerului pe acesti incompetenti?Dumneavoastra prin votul de incredre pe care l-ati acordat partidului din care face parte.Dumneavoastra ati votat partidul ,iar partidul l-a pus pe imbecil ministru. PS.Leaderii PSD , decat sa-si stoarca creierii cum sa scoata un milion de oameni la meeting, mai bine ar cauta un manager capabil in acel milion de memebrii si simpatizanti , care sa-l inlocuiasca pe cretinul de Liviu Pop. Observ ca politicienii inca n-au inteles ca munca unui manager bun si onest care poate reforma si reorganiza sistemul educational ,face cat 100 de meetinguri si scandaluri pe la TV. Cat despre Beavis Nababul de la sindicat este treaba profesorilor sa-l dea jos si sa puna un nou leader care sa fie intr-adevar capabil sa faca ceva ptr ei.

Martor ocular
5 decembrie 2017
Drepturile majoritătii sunt un lux

Acesti elevi cu devieri de comportament fac ce văd la televizor. O minoritate terorizează majoritatea care nu mai stie cum sa reactioneze. Poate că nici nu e lăsată de "extraterestri". E valabil si pentru unii directori care tin mai mult la imaginea scolii si ascund sub preș aceste manifestări. E nevoie neapărat de reglementari legislative care să sanctioneze prompt si ferm abaterile disciplinare ale acestori derbedei.

BUCR VIORICA SI TANASACHE IULIANA
5 decembrie 2017
CAZUL MADGEARU DIN C-TA

Culegi ceea ce semeni. Daca elevii sunt invatati si instigati de profesori sa fie violenti, mai intai verbal, urmeaza apoi si violenta fizica. Avem cazuri concrete la liceul Madgearu unde profesoarele Bucur Viorica si Tanasache Iuliana i-au indemnata pe elevi sa stea pe holurile liceului si sa strige violent, sa protesteze, pana cand a fost chemata politia sa intervina ca au scapat lucrurile de sub control. Circ si scandal au predat in scoala profesoarele Bondoc Camelia, Cobzaru, Ivan.Totul porneste de la educatia primita si de la profesori. Aveti grija ce modelati la scoala dragi profesori. Ce oferi aia primesti, nu-i asa?

alt martor ocular
5 decembrie 2017
ce modele de neconceput

E grav ce s-a intamplat la liceul virgil madgearu. o miniritate atat de complexata formata din cativa profesori complexati si frustrati de nereusitele lor in viata au putut, datorita calitatii de diriginte la clasa, sa cheme elevii la violente impotriva profesorilor. standardele s-au coborat mult sub nivelul cerut in scoli. deja s-a creat o problema cu repercursiuni grave. am vazut cu ochii mei pe diriginta Bondoc Camelia si pe Tanasache Iuliana invatand copiii sa minta si sa-i foloseasca pentru a-si atinge scopurile. educatia unor profesori este sub semnul intrebarii in anumite scoli. Bondoc a injurat o profesoara in fata elevilor. si ce masuri s-au luat. de aici trebuie inceputa schimbarea, de la profesorii care au probleme de comportament in fata elevilor. elevul face ce vede la dascal!

Bondoc Camelia
5 decembrie 2017
a injurat si o mamica!

Aceasta profesoara a injurat si o mamica care voia sa-si transfere fata la alta clasa unde ea era diriginta. a injurat-o si pe ea si pe eleva, i-a facut albie de porci in fata secretariatului, si? astfel de comportamnete sunt tolerate, pentru ca cine tipa mai tare intimideaza pe adevaratii educati. cine se pune cu astfel de profesoare care sunt labile psihic? dar inspectoratul trebuie sa ia masuri cumva, daca colegii sunt indiferenti. nu tolerati astfel de iesiri necontrolate!

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4643 secunde