De luni, în Biserica Ortodoxă a început Postul Mare. Cu acest prilej, astăzi și mâine, în biserici va fi oficiată slujba Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar în zilele de miercuri și vineri se săvârșește Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.
Astăzi, 29 februarie, ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la biserica "Sfântul Cuvios Gherman" din Constanța, iar vineri, 2 martie, va oficia Liturghia darurilor la Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", începând cu ora 8.00.
"Canonul cel Mare ne ajută să învățăm a ne mântui, nu prin noi înșine, ci cu darul lui Dumnezeu, căruia noi suntem datori a-i adăuga cu smerenie, cu înfrângerea inimii și cu duh umilit cuvenitele rugăciuni, pocăința, umilința, metaniile, postul, milostenia și toate celelalte fapte bune, dimpreună cu iertarea aproapelui și dragostea curată față de semeni" - Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
XXX
Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc în jurul anului 660, într-o familie creștină, de la care a primit o educație aleasă. Mai târziu, a devenit monah în "Frăția Sf. Mormânt" de la Ierusalim, fapt pentru care a fost supranumit și "Ierusalimiteanul".
Este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, renumit fiind Canonul cel Mare, una din slujbele deosebit de importante din perioada Postului Sfintelor Paști. Sfântul Andrei Criteanul a trecut la viața veșnică în anul 740, când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormântul său se afla nu în Creta, ci în localitatea Eresos, din insula Mitilina (Lesbos). Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul este un canon de pocăință, un lung imn liturgic (250 de tropare) alcătuit din cântări prin care cerem milostivirea lui Dumnezeu.
Liturghia darurilor mai înainte sfințite a fost redactată de Sfântul Grigorie Dialogul (540-604 d.Hr.), fiind vorba de o vecernie combinată cu rugăciuni adăugate, pregătirea Darurilor și primirea Sfintei Împărtășanii de către credincioși.
Poartă acest nume deoarece Sfântul Agneț (Sfântul Trup) este scos din duminica anterioară oficierii Liturghiei darurilor mai înainte sfințite.