În biserici au început pregătirile pentru Bobotează, sărbătoarea în care credincioşii din toată țara vor primi apă sfințită, după slujbă. Unele parohii vor să evite aglomerația și pun apă în sticle, pe care le pregătesc de acum, inclusiv cu etichete. Se implică în acțiune și mulți voluntari, pentru ca totul să fie gata la timp.
Pentru acest an, Arhiepiscopia Tomisului va sfinți 150 de tone de apă de Bobotează. Este cea mai mare cantitate de până acum. Așa că e nevoie de multe sticle și de multe ore de muncă pentru ca ceremonia să decurgă fără probleme.
Peste 100 de enoriași din Constanța și din alte colțuri ale țării participă la etichetarea peturilor în care va fi pusă Agheasma. Anul acesta, 300 de mii de peturi vor fi etichetate și vor ajunge în casele oamenilor. Voluntarii, veniți chiar și din alte județe, lucrează câteva ore pe zi, în schimburi, pentru ca totul să fie gata pentru slujba de sfințire.
Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji după următorul program:
Luni, 5 ianuarie - Ajunul Bobotezei
- de la ora 4.50, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, în cadrul căreia va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează, apoi Aghiasma Mare va fi îmbuteliată în 300.000 de PET-uri care vor fi oferite credincioșilor constănțeni de Bobotează;
- de la ora 11.00, va fi prezent la capela „Sfântul Mucenic Varvar” din secția exterioară Valu lui Traian a Penitenciarului Constanța Poarta Albă, unde va oferi angajaților și deținuților Aghiasmă Mare;
- de la ora 11.45, va fi prezent la capela „Sfântul Nicolae” a Penitenciarului Constanța Poarta Albă Centru, unde va oferi angajaților și deținuților Aghiasmă Mare;
- de la ora 13.15, va poposi la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, situată în parcul de la Dunăre, din localitatea Hârșova. De aici, se va pleca în procesiune către malul Dunării, zona Port, unde se va oficia Slujba de Sfințire Mare a Apei. Ierarhul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși.
Marți, 6 ianuarie – Botezul Domnului
- de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, urmată, de la ora 11.00, de tradiționala procesiune de Bobotează, de la catedrală până în Portul Turistic Tomis, unde, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei. La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului;
- de la ora 15.00, va oficia slujba de Sfințire Mare a Apei pe scena plutitoare din orașul Ovidiu, zona Parc Faleza;
- de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol (str. Plantelor, nr. 3, lângă Grădinița nr. 2).
Miercuri, 7 ianuarie, de sărbătoarea Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
- de la ora 7.45, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constanța (zona Carrefour Brătianu).