Programul slujbelor dinaintea Învierii

105
Programul slujbelor dinaintea Învierii - turnatoriablotor11-1367442824.jpg
În Joia Patimilor, 2 mai, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, începând cu ora 8.30.

Seara, începând cu ora 17, la Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba deniei.

Deniile din Joia și Vinerea Patimilor au o rânduială mai dezvoltată, cuprinzând rituri și cântări în legătură cu Patimile Domnului. Denia de Joi seară (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi) numită și "Slujba Înfricoșătoarelor Patimi", cuprinde douăsprezece fragmente din Sfânta Evanghelie în care sunt rememorate Patimile Domnului. După cea de-a cincea Evanghelie, preotul scoate din altar, în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce. Acest ritual, în care preotul poartă în spate Crucea, amintește și simbolizează purtarea Crucii de către Mântuitorul, de la locul judecății la Golgota, înainte de răstignire.

Vinerea din Săptămâna Patimilor, 3 mai, la ora 10, în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar. Înaltpreasfinitul Teodosie va oficia această slujbă la Catedrala Arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Constanța.

Sfântul Epitaf este o icoană ce înfățișează punerea în mormânt a Domnului. Este scoasă în procesiune în Vinerea cea Mare și așezată pe masă, în mijlocul bisericii, i simbolizează Trupul mort al Domnului, iar masa, mormântul Mântuitorului. Prohodirea Epitafului și procesiunea cu trupul Domnului sunt o reprezentare simbolică a îngropării lui Hristos.

Începând cu ora 17, la Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba deniei.

Denia de Vineri seară (Utrenia Sâmbetei celei Mari) este slujba înmormântării Domnului și, de aceea, are un caracter profund funebru. Prohodul Domnului este cântat de către preot și credincioși, adunați în jurul Sfântului Epitaf din mijlocul bisericii. După cântarea Prohodului este înconjurată biserica de către cler și credincioși, cu Sfântul Epitaf. Acest ritual simbolizează ducerea la groapă și înmormântarea trupului Domnului. Un alt moment important este acela al așezării Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă din altar și citirea lecturilor biblice. Aceste lecturi constituie un indiciu al vechimii slujbei  ^ #^ secolele XI-XII.

Denia Prohodului constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin, fiind socotită de către unii teologi ca "punctul culminant al creației liturgice ortodoxe" (S. Bulgakoff).

Sâmbătă, 4 mai, începând cu ora 8.30, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Capela "Sfântul Ierarh Nicolae" a Penitenciarului Poarta Albă, în prezența persoanelor private de libertate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.391 secunde