Proiectul de lege a învățământului, în dezbatere, la Costinești

307
În acest week-end, la Hotelul Forum din Costinești, vor avea loc o serie de discuții care au ca temă Legea învățământului preuniversitar, Legea învățământul universitar și Statutul personalului didactic. La evenimentul organizat de Ministerul Educației vor fi prezenți, din partea sindicatelor, reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățămât (FSLI) și ai Federațiilor "Spiru Haret" și "Alma Mater". "La discuții vor participa, din partea Ministerului Educației, ministrul Cristian Adomniței, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Svetlana Preoteasa, secretarul de stat pentru învățământul superior, Dumitru Miron, și experți din cadrul MECT", a declarat, ieri, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Anișoara Ștefănescu. De la întâlnire vor lipsi sindicaliștii de la Federația Educației Naționale (FEN), care nu au fost prezenți nici la runda precedentă de negocieri de la Sinaia, considerând că aceste discuții sunt "un simulacru".
La discuții vor mai fi prezenți și reprezentanții studenților de la Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, precum și reprezentanții conducerii universităților din Consiliul Național al Rectorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.1221 secunde