Recitaluri de saxofon pe strada Ștefan cel Mare, în cadrul proiectului „Ritmul Verii“

53
< 1 min citire
Recitaluri de saxofon pe strada Ștefan cel Mare, în cadrul proiectului „Ritmul Verii“ - saxofon-1783066438.webp
Proiectul „Ritmul Verii“, organizat de Primăria Municipiului Constanța, continuă în primul weekend din iulie cu noi evenimente dedicate publicului. Sâmbătă, 4 iulie, pe strada Ștefan cel Mare vor avea loc două recitaluri de saxofon, programate de la orele 18:00 și 19:00.
Programul muzical va cuprinde piese de jazz și evergreen, iar recitalurile se vor desfășura în aer liber, în zona pietonală din centrul orașului. Evenimentele fac parte din seria de manifestări prin care administrația locală își propune să anime spațiile publice pe perioada verii și să ofere momente artistice atât constănțenilor, cât și turiștilor.
Participarea este gratuită, iar organizatorii îi invită pe cei care se vor afla sâmbătă în centrul Constanței să se oprească pentru a asculta muzică live și a petrece câteva momente într-o atmosferă de vară. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0328 secunde