Reprezentant al ONU conferențiază la jubileul Universității "Ovidius"

801
Astăzi, începând cu ora 11, în Aula Magna, are loc Co-ferința susținută de Kiyotaka Akasaka, subsecretar general al Organizațiilor Națiunilor Unite pentru Comunicare și Informare Publică, cu tema "Organizația Națiunilor Unite și provocările globale actuale". Evenimentul este organizat de Rețeaua Universităților de la Marea Neagră.
La începutul carierei sale, Kiyotaka Akasaka s-a alăturat Ministerului Japonez al Afacerilor Externe în luna aprilie 1971, imediat după absolvirea Univeristății Kyoto, unde a obținut licența în Drept. Kiyotaka Akasaka a deținut funcția de Ambasador al Japoniei la ONU în 2000 și 2001. A fost implicat în pregătirea Summit-ului Mondial pentru Dezvoltare Durabilă, ce a avut loc la Johannes-burg, în 2002. În anul 1997, a fost numit director general adjunct al Departamentului de Cooperare Multilaterală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Japonia, funcție în care a fost unul din negociatorii principali ai Japoniei în cadrul Conferinței de la Kyoto pentru Schimbări Climatice, în luna decembrie 1997. Anterior, a deținut o serie de poziții de conducere în cadrul Ministerului, inclusiv cea de Director Adjunct în cadrul Departamentului de Presă.
Din luna august 2003 până în luna martie 2007, Kiyotaka Akasaka a deținut funcția de secretar general adjunct al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), unde a fost responsabil pentru dezvoltare, dezvoltare durabilă, mediu și parteneriate cu alte organizații internaționale.
Kiyotaka Akasaka este co-autor a numeroase cărți, printre care amintim "The GATT and the Uruguay Round Negotiations" și "The Cartagena Protocol on Biosafety". De asemenea, este autorul a numeroase articole în domeniul comerțului, mediului și dezvoltării durabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2716 secunde