Sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de târnosire (sfințire mare) a bisericii "Sfântul Nicolae" din localitatea Casicea, comuna Amzacea, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.
Bisericuța este amenajată în vechea școală a localității, clădire ce datează din anul 1980. Lucrările de amenajare au început în anul 1996.
Tot sâmbătă, de la ora 15, va avea loc târnosirea paraclisului cu hramul "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din cadrul Parohiei "Sfântul Prorooc Ilie" din Techirghiol. Slujba va fi oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În aceeași zi, de la ora 16, Ierarhul Tomisului va sfinți locul pentru noua biserică cu hramurile "Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Rusu și Sfinții Epictet și Astion" din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol.
Duminică, 13 noiembrie, de la ora 9, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la biserica "Buna Vestire" din Constanța (str. Dionisie cel Mic) cu prilejul împlinirii a 40 de ani de preoție a părintelui paroh Dumitru Măcăilă.