Șarpele Glykon, simbol al patrimoniului antic dobrogean, expus la București în cadrul expoziției „Muzeul Muzeelor”

81
1 min citire
Șarpele Glykon, simbol al patrimoniului antic dobrogean, expus la București în cadrul expoziției „Muzeul Muzeelor” - 1-sarpele-glykon-1781172791.webp
Una dintre cele mai valoroase piese aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța va putea fi admirată, în această vară, de publicul din întreaga țară. Este vorba despre celebra statuie a Șarpelui Glykon, inclusă în expoziția „Muzeul Muzeelor”, găzduită de Muzeul Național de Artă al României.
Datată la sfârșitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea după Hristos, impresionanta sculptură din marmură a fost descoperită în anul 1962 la Tomis și face parte din celebrul „Tezaur de sculpturi de la Tomis”, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice realizate pe teritoriul Dobrogei.
Considerată o piesă de referință a patrimoniului cultural dobrogean, statuia impresionează atât prin unicitatea reprezentării sale, cât și prin starea excelentă de conservare. Totodată, aceasta oferă informații valoroase despre viața religioasă și culturală din spațiul vest-pontic în perioada romană.
Expoziția „Muzeul Muzeelor” reunește peste 100 de obiecte de patrimoniu excepționale provenite din colecțiile unor importante muzee din România, dar și din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României. Proiectul propune publicului o incursiune în istoria și cultura țării, prin intermediul unor capodopere reprezentative pentru diferite regiuni și epoci.
Cei interesați vor putea admira statuia Șarpelui Glykon și celelalte exponate în perioada 12 iunie – 4 octombrie 2026, la sediul central al Muzeului Național de Artă al României din București, de pe Calea Victoriei. Expoziția oferă o oportunitate rară de a descoperi, într-un singur loc, unele dintre cele mai importante valori ale patrimoniului cultural românesc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0289 secunde