SCANDALUL ICR. USL spune vrea să elimine caracterul "politic" al ICR și să-l "deschidă" cultural

196
SCANDALUL ICR. USL spune vrea să elimine caracterul
USL vrea să elimine "caracterul profund politic dominant" al ICR, neavând "nici cea mai mică intenție"de a politiza instituția, ci de a o deschide "spre instituțiile de cultură legitime", conform unei declarații comune a liderilor grupurilor PSD și PNL din Senat, remisă, duminică, agenției Mediafax.

Senatorii Ilie Sârbu (PSD) și Puiu Hașotti (PNL) au spus că nu doresc "să intre în polemici", ci doar să clarifice câteva aspecte ridicate de oameni de bună-credință", referitoare la ICR. "USL nu are intenția de a înlocui apropiații fostei puteri cu alți oameni politici ci, mai degrabă, de a deschide ICR spre instituțiile de cultură legitime din România", specifică semnatarii declarației.

De asemenea, cei doi senatori formulează "public" patru întrebări legate de ICR.

"De ce ar fi mai democratic ca o instituție precum ICR să stea sub controlul unei singure persoane – Președintele României, și nu sub controlul unei instituții în care sunt reprezentate toate partidele, inclusiv la nivelul comisiilor de specialitate și al funcțiilor alese - Senatul României, și care nu este condusă, până la urmă, de un membru al partidelor aflate la guvernare?", este prima întrebare, conform comunicatului.

Sârbu și Hașotti se mai întreabă: "Ce este nedemocratic în a ne interesa de soarta a 10 milioane de euro, din bani publici, care sunt dați în fiecare an pentru această instituție și în legătură cu care nu s-a dat socoteală public niciodată în mod clar?".

"De ce este în neregulă să fie luate rapid măsuri pentru a veni în întâmpinarea solicitării Curții de Conturi, care a anunțat deja că s-au acordat, fără temei legal, salarii pentru vicepreședinții de la ICR, care au fost numiți fără ca funcțiile acestora să existe în cadrul legal? Curtea de Conturi a constatat nereguli importante (de pildă, s-au înființat anul trecut funcții de vicepreședinți și s-au acordat salarii importante pentru aceștia, fără să existe acoperire legală)", este o ată întrebare.

Senatorii Sârbu și Hașotti se mai întrebă dacă: "Este în regulă să acceptăm ca oameni de 'cultură' precum Valeriu Turcan sau Daniel Funeriu să fie parte din structura de conducere a ICR, în timp ce oameni care fac parte din Uniunea Scriitorilor, Uniunea Compozitorilor sau Uniunea Artiștilor Plastici să fie ignorați de această instituție?".

"Suntem total deschiși pentru un dialog cu oamenii de bună-credință cu privire la această instituție și, cu siguranță, vom iniția acest dialog în perioada următoare", conchid liderii grupurilor PSD și PNL din Senat.

Guvernul a modificat Legea de funcționare a Institutului Cultural Român permițând inclusiv schimbarea lui Horia-Roman Patapievici de la conducerea instituției în maximum două săptămâni, până la sfârșitul lunii iunie, acesta urmând să fie revocat din funcție prin hotărâre aprobată în plenul Senatului.

Până în prezent, Institutul Cultural Român a funcționat sub autoritatea președintelui României, care este și președintele de onoare al Institutului.

Decizia Guvernului de a trece Institutul Cultural Român de sub autoritatea președintelui în subordinea Senatului a fost justificată de premierul Victor Ponta prin faptul că instituția era "mult prea politizată".

De cealaltă parte, președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este mândru de activitatea ICR de când este el șef al statului, acuzând Guvernul și PSD că nu au avut decența să îl anunțe despre mutarea ICR de la Președinție la Senat

Un protest spontan pentru susținerea Institutului Cultural Român (ICR) și împotriva Ordonanței de Urgență, prin care Institutul trece de sub autoritatea Președinției sub cea a Senatului, a avut loc sâmbătă seara, pe strada Arthur Verona din București.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 16 Iunie 2012
Stire din Cultură-Educație : Iurie Darie, în stare gravă
Sâmbătă, 16 Iunie 2012
Stire din Cultură-Educație : Descoperire epocală la Marea Neagră?
Sâmbătă, 16 Iunie 2012
Stire din Cultură-Educație : În amintirea vremurilor bune
Pagina a fost generata in 1.5289 secunde