Inspectoratul
Școlar Județean Constanța continuă implicarea în proiecte europene dedicate
dezvoltării unei educații sustenabile. În perioada 8-9 iunie 2026, doi
reprezentanți ai instituției au participat, în calitate de membri ai echipei de
proiect, la cea de-a patra întâlnire transnațională (TPM4) din cadrul
proiectului EARTH – Educating for the Adoption of Renewable Technologies and
Habits, desfășurată la Viena, Austria.
Proiectul
este implementat prin programul Erasmus+, acțiunea KA220-SCH – Cooperation
Partnerships in School Education, având numărul
2024-1-LV01-KA220-SCH-000250652. Inițiativa promovează educația pentru
adoptarea tehnologiilor regenerabile și a comportamentelor sustenabile,
încurajând implicarea școlilor în formarea unei generații responsabile față de
mediu.
Pe
parcursul celor două zile de lucru, partenerii europeni au analizat stadiul
implementării proiectului și au discutat aspecte legate de managementul
acestuia, precum și de evoluția pachetelor de lucru WP1, WP3 și WP4. Agenda a
inclus evaluarea rezultatelor obținute în etapa de pilotare, activitățile de
diseminare și impactul proiectului în comunitățile implicate.
Totodată,
participanții au planificat viitoarele webinarii, evenimentele locale și
activitățile finale de implementare, stabilind responsabilitățile și termenele
necesare pentru atingerea obiectivelor asumate.
Reprezentanții
Inspectoratului Școlar Județean Constanța au subliniat importanța schimbului de
experiență și a colaborării internaționale, întâlnirea de la Viena oferind un
cadru valoros pentru schimbul de bune practici și consolidarea parteneriatelor
europene în domeniul educației.
Prin
participarea la proiectul EARTH, Inspectoratul Școlar Județean Constanța își
reafirmă angajamentul pentru promovarea educației sustenabile și pentru
dezvoltarea unor inițiative europene cu impact asupra elevilor, profesorilor și
comunității, contribuind la formarea unei culturi bazate pe cooperare, inovare
și responsabilitate față de viitor.