Școala națiunilor

Unii sunt blonzi. Alții au pielea neagră. Vorbesc limbi care portughezilor li se par stranii. Ca și cum ar fi învățat să scrie sau să citească după regulile unui alfabet diferit. Viața lor s-a schimbat. Părinții, imigranți în Portugalia, au vrut ca ei să învețe împreună. Acum, studiază în școlile portugheze. Nu e ușor. Dar ei sunt învățați cu greul…

În prima bancă din partea stângă, în fața Soniei, stă ucraineanca Margaryta Shevchenko. Are părul lins, strâns cu o clamă. În spatele ei strălucesc ochii de un albastru metalic ai altui ucrainean, Dmitri Motryti, iar în spatele acestuia, stă, cu un surâs timid pe față, moldoveanul Mihail Bouroș. Nepalezul Santosh Tulachan și românul Adrian Ciomorcan ocupă ultima bancă de pe rândul din mijloc. Puțin mai încolo, lângă Carolina, stă olandezul Tom Van der Hijden. Un alt ucrainean, Yevgheni Halusko, împarte cu David prima banca din fața tablei.

Cam asta ar fi "geografia" sălii de curs în care învață clasa a șaptea, la Școala Secundară "Gil Vicente" din Lisabona…

Clasă de imigranți

Când a ajuns aici, cu șase luni în urmă, blondul Tom, în vârstă de 12 ani, s-a așezat pe scaun și a început să plângă. A doua zi, lacrimile au continuat să cadă pe lemnul băncii. Ca și în zilele următoare… "Nu înțelegeam ce spuneți…" - zice el, acum, când ceilalți copii îl poreclesc "plângăciosul". "Oh! Tăceți!". Deja, Tom utilizează imperativul. Cu jumătate de an în urmă, "obrigado" era singurul cuvânt portughez pe care îl cunoștea.

Nici românul Adi Ciomorcan nu spunea altceva decât "ola" și "vens?". Limba țării unde părinții lui veniseră pentru a-și câștiga existența se rezuma, pentru el, la două, trei cuvinte. Băiatul a ajuns în Portugalia cu trei ani în urmă, ca urmare a procesului de reîntre-gire a familiei. "Mă simțeam străin și singur" – spune Adi. Spre deosebire de Tom, Adi n-a plâns. "M-am așezat cuminte în bancă. Nu înțelegeam ce vorbesc ceilalți. După aceea am început să învăț!" - zice el, pronunțând "es" ca și cum ar avea accent circumflex.

Margaryta nu corespunde imaginii - piele foarte albă și păr blond - pe care portughezii și-au făcut-o despre ucraineni. Deși, totuși, așa arăta și ea când s-a născut… A trebuit să-și abandoneze porcul, găinile, pisicile, prietenii și bunicii. Îi e dor de toți. Și de porcușor. Și de zăpadă, bineînțeles. Toți elevii "oriundi" din Estul Europei simt lipsa zăpezii. Dar au învățat să aprecieze căldura și le place să meargă la plajă. "În Ucraina avem Marea Neagră dar aici plaja e mult mai mare!" - spune Margaryta, care a venit în Portugalia acum un an, împreună cu mama ei.

În țara lui Santosh, Nepalul, "sunt multe râuri", dar, toate la un loc "nu fac cât marea portugheză care e atât de mare". Își dă ochii peste cap și arată cu un surâs în direcția lui Tom: "Ya, ya, give that!", referindu-se la ciocolata de pe pupitru. Se înțelege mai bine cu olandezul datorită cunoștințelor de limbă engleză pe care le-a acumulat în clasele primare în Nepal, cunoștințe pe care, de asemenea, le are și Tom. Santosh, care are 15 ani, a venit în Portugalia acum 11 luni. "It was a surprise! Bună pentru că m-am reîntâlnit cu mama, cu tata și cu fratele meu mai mare. Mi-am făcut și primii prieteni când am început să joc volei și fotbal pe terenul de sport al școlii."

Patricia și Claudia, ambele de 12 ani, sunt bune prietene și colege. Ele s-au obișnuit deja cu veșnica bună dispoziție a lui Santosh și cu umorul discret al lui Adi Ciomorcan. Ele îi ajută pe băieți să învețe mai repede limba portugheză iar ei, la rândul lor, le ajută la matematică și la limba engleză.

Mihai Bouroș e mai tăcut, mai retras. Nu-i place să i se pună întrebări. Răspunde cu capul întors, peste umăr. E un puști frumușel, cu o față rotundă, cu sprâncenele de culoarea paielor aproape unite. "Nu știam nimic despre Portugalia. Nici nu știam unde e pe hartă!" Asta era însă acum trei ani, când a venit din Moldova, o țară cu multe lacuri, dar unde nimeni nu mănâncă melci. Mihail face o grimasă comică când își amintește că i-a văzut pe portughezi mâncând cu plăcere acest tip de moluște…

Odată trecută perioada de adaptare, micuțul moldovean a început să aibă rezultate din ce în ce mai bune la învățătură. "Am avut doar două note mai rele în ultima perioadă. Una la orele de studiu a limbii portugheze pentru că… vorbeam pre mult!"

(va urma)

Constantin Florescu

Unii sunt blonzi. Alții au pielea neagră. Vorbesc limbi care portughezilor li se par stranii. Ca și cum ar fi învățat să scrie sau să citească după regulile unui alfabet diferit. Viața lor s-a schimbat. Părinții, imigranți în Portugalia, au vrut ca ei să învețe împreună. Acum, studiază în școlile portugheze. Nu e ușor. Dar ei sunt învățați cu greul…

În prima bancă din partea stângă, în fața Soniei, stă ucraineanca Margaryta Shevchenko. Are părul lins, strâns cu o clamă. În spatele ei strălucesc ochii de un albastru metalic ai altui ucrainean, Dmitri Motryti, iar în spatele acestuia, stă, cu un surâs timid pe față, moldoveanul Mihail Bouroș. Nepalezul Santosh Tulachan și românul Adrian Ciomorcan ocupă ultima bancă de pe rândul din mijloc. Puțin mai încolo, lângă Carolina, stă olandezul Tom Van der Hijden. Un alt ucrainean, Yevgheni Halusko, împarte cu David prima banca din fața tablei.

Cam asta ar fi "geografia" sălii de curs în care învață clasa a șaptea, la Școala Secundară "Gil Vicente" din Lisabona…

Clasă de imigranți

Când a ajuns aici, cu șase luni în urmă, blondul Tom, în vârstă de 12 ani, s-a așezat pe scaun și a început să plângă. A doua zi, lacrimile au continuat să cadă pe lemnul băncii. Ca și în zilele următoare… "Nu înțelegeam ce spuneți…" - zice el, acum, când ceilalți copii îl poreclesc "plângăciosul". "Oh! Tăceți!". Deja, Tom utilizează imperativul. Cu jumătate de an în urmă, "obrigado" era singurul cuvânt portughez pe care îl cunoștea.

Nici românul Adi Ciomorcan nu spunea altceva decât "ola" și "vens?". Limba țării unde părinții lui veniseră pentru a-și câștiga existența se rezuma, pentru el, la două, trei cuvinte. Băiatul a ajuns în Portugalia cu trei ani în urmă, ca urmare a procesului de reîntre-gire a familiei. "Mă simțeam străin și singur" – spune Adi. Spre deosebire de Tom, Adi n-a plâns. "M-am așezat cuminte în bancă. Nu înțelegeam ce vorbesc ceilalți. După aceea am început să învăț!" - zice el, pronunțând "es" ca și cum ar avea accent circumflex.

Margaryta nu corespunde imaginii - piele foarte albă și păr blond - pe care portughezii și-au făcut-o despre ucraineni. Deși, totuși, așa arăta și ea când s-a născut… A trebuit să-și abandoneze porcul, găinile, pisicile, prietenii și bunicii. Îi e dor de toți. Și de porcușor. Și de zăpadă, bineînțeles. Toți elevii "oriundi" din Estul Europei simt lipsa zăpezii. Dar au învățat să aprecieze căldura și le place să meargă la plajă. "În Ucraina avem Marea Neagră dar aici plaja e mult mai mare!" - spune Margaryta, care a venit în Portugalia acum un an, împreună cu mama ei.

În țara lui Santosh, Nepalul, "sunt multe râuri", dar, toate la un loc "nu fac cât marea portugheză care e atât de mare". Își dă ochii peste cap și arată cu un surâs în direcția lui Tom: "Ya, ya, give that!", referindu-se la ciocolata de pe pupitru. Se înțelege mai bine cu olandezul datorită cunoștințelor de limbă engleză pe care le-a acumulat în clasele primare în Nepal, cunoștințe pe care, de asemenea, le are și Tom. Santosh, care are 15 ani, a venit în Portugalia acum 11 luni. "It was a surprise! Bună pentru că m-am reîntâlnit cu mama, cu tata și cu fratele meu mai mare. Mi-am făcut și primii prieteni când am început să joc volei și fotbal pe terenul de sport al școlii."

Patricia și Claudia, ambele de 12 ani, sunt bune prietene și colege. Ele s-au obișnuit deja cu veșnica bună dispoziție a lui Santosh și cu umorul discret al lui Adi Ciomorcan. Ele îi ajută pe băieți să învețe mai repede limba portugheză iar ei, la rândul lor, le ajută la matematică și la limba engleză.

Mihai Bouroș e mai tăcut, mai retras. Nu-i place să i se pună întrebări. Răspunde cu capul întors, peste umăr. E un puști frumușel, cu o față rotundă, cu sprâncenele de culoarea paielor aproape unite. "Nu știam nimic despre Portugalia. Nici nu știam unde e pe hartă!" Asta era însă acum trei ani, când a venit din Moldova, o țară cu multe lacuri, dar unde nimeni nu mănâncă melci. Mihail face o grimasă comică când își amintește că i-a văzut pe portughezi mâncând cu plăcere acest tip de moluște…

Odată trecută perioada de adaptare, micuțul moldovean a început să aibă rezultate din ce în ce mai bune la învățătură. "Am avut doar două note mai rele în ultima perioadă. Una la orele de studiu a limbii portugheze pentru că… vorbeam pre mult!"

(va urma)

Constantin Florescu