Școala nr. 31, în așteptarea sărbătorilor pascale

362
< 1 min citire
La Școala cu clasele I-VIII nr. 31 Constanța, a avut loc, recent, activitatea intitulată "În așteptarea sărbătorilor pascale", în cadrul proiectului "Tradiție, armonie, prietenie", inițiat și coordonat de prof. Maria Cheltuianu.
Responsabilul activității a fost prof. Maria Ioachim, cu contribuția profesorilor: Tanța Nanu, Zoia Tasențe și Raluca Dobrin.
Activitatea a constat într-o șezătoare, cu participarea elevilor claselor V-VIII, care au refăcut momente esențiale din viața Mântuitorului prin desene, prezentări în Power Point, aranjarea unor mese festive sau încondeierea ouălor.
"Faptul de a fi copil reprezintă o forță. Tocmai de aceea este important ca el să se afle în centrul atenției noastre permanent, este important să crească în spiritul valorilor autentice. Sărbătorile, prin toate formele de manifestare și de exprimare, creează amintiri de neuitat pe care omul le va prețui toata viața. Ele întrețin și sentimentul apartenenței la o familie, la o comunitate, fiind deosebit de importante în păstrarea și transmiterea tezaurului cultural autentic", a spus prof. Maria Cheltuianu, coordonator de programe și proiecte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0313 secunde