Se afișează modelele de teste naționale

705
1 min citire
Se afișează modelele de teste naționale - elevi-1316011368.jpg
Astăzi, pe site-ul www.subiecte2012. edu.ro, vor fi postate modelele de teste pe care elevii claselor II - XII le vor susține la circa două săptămâni de la începerea anului școlar. Acestea se vor axa, în special, pe materiile de bază, urmând să aibă, pentru cei din anii terminali, specificul evaluărilor naționale, respectiv al bacalaureatului.
Durata testului inițial este de 15-45 de minute, în funcție de nivelul de studiu, se precizează într-o notă a Ministerului Educației.
Elevii din învățământul primar nu vor primi note după aceste teste, ci se va păstra evaluarea prin calificative.
Rezultatele obținute la evaluare vor fi utilizate ca reper pentru măsurarea progresului școlar realizat și nu vor fi consemnate în catalog. Alegerea subiectelor și elaborarea testelor vor fi lăsate la latitudinea fiecărei unități de învățământ, iar notele obținute nu vor fi trecute în catalog.
Rezultatele acestor teste naționale prevăzute de noua Lege a educației urmează să cuantifice valoarea reală a actualelor generații de elevi, în așa fel încât să se poată interveni eficient pentru evitarea dezastrelor precum cel de la Bacalaureatul 2011. Tocmai de aceea, se mizează pe o cât mai corectă abordare a lor atât de către elevi, dar mai ales de către cadrele didactice care nu trebuie să își fure singure căciula. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0403 secunde