Cel puțin așa reiese din scrisoarea deschisă adresată Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului de către Federația Educației Naționale și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți - învățământ preuniversitar. În opinia petiționarilor, aceste subiecte cu grad de dificultate foarte ridicat vor conduce la discriminări, neoferind tuturor elevilor șanse egale. "Dacă vreți să ridicați nivelul de dificultate al examenului, propuneți pentru anul viitor o nouă variantă, însă nu înainte de a introduce mai multe tipuri de bacalaureat, pe grade de dificultate: unul pentru elevii care vor să rămână cu 12 clase, unul pentru cei care vor să urmeze școlile postliceale și unul pentru cei care doresc să urmeze o facultate".
De asemenea, este incriminată întârzierea cu care sunt publicate subiectele, cu două-trei luni înainte de examenele propriu-zise: "este inadmisibil să schimbați regulile în timpul jocului!".
Consultând forumul dedicat examenului de bac de pe site-ul oficial al ministerului, aveam să descoperim că elevii nu sunt neapărat de aceeași părere cu privire la dificultatea subiectelor, ci poate și-ar dori mai mult să se facă o departajare: "Am citit pe Internet despre intenția Ministerului de a publica rezolvările la bac pt profilul real. bun până aici. dar cu umanul cum rămâne și mai exact cu filologia și engleza intensiv, la care subiectele nu pot fi rezolvate nici de profesori. dacă se publică rezolvări, să se publice la toate materiile, să nu fie discriminări, doar așa poate dovedi ministerul k nu este unul «comunist». Sunt elev, am diplomă Cambridge și subiectele de la intensiv sunt exact de același nivel, ceea ce nu mi se pare corect. Măcar să se publice rezolvările oficiale pe edu sau, dacă nu, să se scoată culegeri cu rezolvări… oricum, ceva trebuie făcut pentru că o să pice mulți anul ăsta și o să fie note foarte mici…". De la Alexandru_no1.
Subiectele propuse anul acesta pentru examenul de bacalaureat vor fi publicate pe site-ul www.bacalaureat2008.ro, vineri, 11 aprilie, cu o zi mai devreme decât data anunțată inițial. Ministerul Educației a centralizat comentariile privind corectitudinea subiectelor și concordanța acestora cu programa școlară, ce s-au aflat în dezbatere publică până pe 25 martie, urmând ca din 11 aprilie, inspectoratele școlare să primească DVD-uri cu rezolvările subiectelor, pentru a le distribui în școli.
Bacalaureatul 2008 se va susține în intervalul 23 iunie - 3 iulie, iar rezultatele se vor afișa pe 5 iulie. Eventualele contestații se depun tot pe data de 5 iulie, iar rezultatele finale se afișează pe 9 iulie.