SEAS 2025, o ediție a premierelor absolute, transformă Constanța în destinația culturală estivală

432
4 min citire
SEAS 2025, o ediție a premierelor absolute, transformă Constanța în destinația culturală estivală - fond-seas-1752078643.jpg
Așteptarea a luat sfârșit pentru spectatorii care „vânau” evenimentul! Seara trecută, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, gong inaugural pentru a patra ediție a celei mai ample Stagiuni Estivale dedicate Artelor Spectacolului (SEAS) din Europa. Organizat de Teatrul de Stat din Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean, acest proiect cultural de anvergură transformă Constanța, pentru două luni, într-o veritabilă scenă a artei vii, conectând publicul cu producții de teatru, muzică, dans și performance de cel mai înalt nivel.
Și, așa cum îi stă bine unui eveniment de anvergura SEAS, la întâlnirea cu presa au fost invitați toți cei care prin contribuția lor au făcut posibil acest fenomen cultural la Constanța. Așadar, au adus cuvinte de apreciere la adresa SEAS, dar mai ales a organizatorilor, Florin Mitroi – președintele Consiliului Județean, Cristina Uruc – reprezentant Festivalul Național „George Enescu”, Mariana Barde – reprezentant Raiffeisen, Mircea Georgescu, reprezentant PPC, și George Măndilă – președintele Organizației de Management a Destinației Mamaia Constanța.Președintele Consiliului Județean, Florin Mitroi, și-a asumat promisiunea de a dezvolta împreună cu echipa Teatrului de Stat, de la an la an, acest proiect pentru constănțeni și pentru turiștii care vin pe litoral. „Obligația noastră este de a pune umăr la umăr, să convingem turistul să vină pe litoral, să nu mai auzim că pleacă în Bulgaria și în alte stațiuni. Pentru că avem obligația să arătăm lumii, țării că avem lucruri, locuri frumoase și că putem să fim la înălțimea cerințelor lor. Așadar, în mine aveți un prieten, aveți un partener, vreau să vă mulțumesc în mod special, domnule director (Erwin Șimșensohn – n.r.), pentru implicare, determinare, pentru tot ceea ce ați făcut și veți face pentru cultură, pentru teatru în județul nostru și încă o dată să vă spun că voi susține cu tărie cultura, teatrul și tot ceea ce trebuie ca oamenii să trăiască în acest județ, să simtă că trăiesc bine. Vă mulțumesc și vă doresc din suflet să iasă bine tot ceea ce v-ați propus!", a declarat Florin Mitroi.
De asemenea, George Măndilă și-a exprimat bucuria de a fi partener al acestui eveniment reper pentru viața culturală constănțeană. „La OMD bugetul era alocat pentru manifestări culturale acolo unde putea fi partener, așa încât am răspuns imediat invitației domnului președinte al Consiliului Județean. Un oraș se proiectează în țara din care face parte și prin strălucirea lui culturală. Este meritul echipei, este meritul finanțatorilor, este meritul omului care însuflețește acest eveniment și care are cel mai mare entuziasm, căci cu el a început și sperăm că va duce mulți ani de acum încolo. Din punctul de vedere al OMD, sperăm ca acest parteneriat să fie din ce în ce mai lung, din ce în ce mai fructuos", a declarat George Măndilă, reamintind că la anul stațiunea Mamaia va împlini 120 de ani. „Sper eu să smulg și o promisiune: domnule președinte, redați Teatrul de Vară stațiunii, turiștilor și localnicilor până în anul 2026, când Mamaia împlinește 120 de ani", a spus George Măndilă.
Peste 7.500 de bilete deja vândute
Dar iată cum se prezintă, în statistici, cea de-a patra ediție, care va dura 11 săptămâni, începând cu această seară, când va fi prezentat spectacolul „Richard al III-lea”, în regia lui Radu Iacoban, adus de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.
Așadar, peste 50 de teatre și companii au răspuns invitației Teatrului de Stat din Constanța de a participa la SEAS 2025, care se va traduce în peste 80 de evenimente, fie că vorbim de spectacole de teatru, concerte, dans, teatru de stradă, la care sunt așteptați să participe peste 95.000 de spectatori. O ediție cu-adevărat a recordurilor, pentru că se va petrece în 12 locații – patru principale: Casa de Cultură, Teatrul de vară Soveja, Sala Studio și Grădina Tomis, dar și opt locații secundare, între care am remarcat Grădina Bisericii Armene „Sfânta Maria”, unde vor avea loc șase concerte. „În premieră, anul acesta am introdus un spațiu cu totul special pe harta locațiilor SEAS. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul comunității locale, al dr. Liviu Merdinian, președintele Comunității Armene, și cu acordul Arhiepiscopiei Bisericii Armene", a declarat Erwin Șimșensohn.
Și apropo de recorduri, s-au vândut deja peste 7.500 de bilete care au prețuri cuprinse între 60 lei și 100 lei la evenimentele teatrale, respectiv între 120 și 160 lei la concertele din Festivalul „Enescu”.
Asupra parteneriatelor în premieră de anul acesta, cum ar fi cel cu Festivalul Național „George Enescu”, cu Opera Națională București, cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”, dar și când va avea loc întâlnirea cu Corul Madrigal, vom reveni cu amănunte în edițiile viitoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0429 secunde